Dacian Cioloș, nemulțumit de activitatea ministrului Educației: Monica Anisie ar trebui să plece de la Minister de urgență. Ce îl supără pe fostul premier

Dacian Cioloș, nemulțumit de activitatea ministrului Educației: Monica Anisie ar trebui să plece de la Minister de urgență. Ce îl supără pe fostul premier
Dacian Cioloș, . Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 12/09/2020, 21:59

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a postat sâmbătă pe Facebook un mesaj prin care își exprimă nemulțumirea față de modul în care Ministerul Educației au gestionat începerea noului an școlar.

El susține că nu este normal ca autoritățile din Educație să fie luate pe nepregătite după atâtea luni de la începutul pandemiei și se declară nemulțumit și de birocrația excesivă din sistem.

Astfel, el le dă dreptate cetățenilor care consideră că Guvernul și autoritățile în general dau dovadă de incompetență.

„Ministerul Educației nu știe ce vrea, dar știe că vrea să se facă așa cum vrea el. După șase luni de pandemie, iar «ne-a prins iarna pe nepregătite», iar ne irită cetățenii cu pretențiile lor permanente și scoatem încă o dată din pălărie soluția magică a oricărui funcționar depășit de situație: să trimitem lumea după o altă adeverință, să umplem țara de cozi și dosare cu șină.

Distanțare socială? Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ți-au amorțit picioarele, spatele și gândurile, alături de alți oameni la fel de iritați și obosiți ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autoritățile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar așa și este.

Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de «pepsiglas», azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunța tablete și internet pentru toate școlile, azi are doar pentru câteva”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

https://www.facebook.com/dacianciolos/posts/3306040446099884

Cioloș: Monica Anisie ar trebui să plece de la Minister, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla asta

Fostul premier o critică și pe Monica Anisie, ministrul Educației, despre care susține că ar trebui să părăsească funcția, însă susține că nu are nicio speranță în acest sens.

„Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva. Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare.

Din păcate, copiii și părinții trec zilele astea printr-un experiment al Guvernului care le testează răbdarea și încrederea în școala românească. Oamenii ajung din nou victime și asta într-un moment oricum greu, de nesiguranță provocată de pandemie și haos la toate nivelurile administrației”, a spus Dacian Cioloș.

Cioloș îi cere demisia Monicăi Anisie

Liderul PLUS a mai spus că în momentul de față nu există certitudinea că școlile se pot redeschide în siguranță, motiv pentru care îi cere demisia ministrului Monica Anisie, despre care spune că a eșuat în funcția de la Minister.

„Astăzi nu avem nicio certitudine că școlile se pot deschide în siguranță. Și acesta este un motiv serios pentru a spune că doamna Monica Anisie a eșuat la Ministerul Educației. Concluzia este simplă: demisia de onoare pentru domnia sa și construirea de urgență a unei echipe care să găsească o soluție cât mai clară pentru funcționarea școlilor în siguranță.

Iar soluția pe termen lung este să scoatem odată politica din școală prin concursuri pentru toți directorii de școli din țară. Să reorganizăm inspectoratele școlare pentru a le profesionaliza și să implicăm părinții și elevii în buna administrare a școlilor”, mai spune fostul premier.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?