Un cadru didactic al Colegiului „Gheorghe Asachi” din Iași a fost diagnosticat pozitiv cu SARS-CoV-2, au confirmat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași, care au anunțat că această situație nu afectează deschiderea anului școlar.
Profesorul care a fost confirmat cu COVID-19 ar fi stat două ore în ședința de consiliu a colegiului, la care au participat peste 70 de colegi, scrie Ziarul de Iași. Reprezentanții ISJ Iași au confirmat faptul că există un caz de profesor îmbolnăvit cu COVID-19, însă deocamdată nu pot oferi mai multe detalii deoarece se realizează acheta epidemiologică.
Purtătorul de cuvânt al instituției a transmis că nu se pune problema amânării deschiderii școlii și se va acționa așa cum a decis conducerea Colegiului, respectiv elevii vor veni la școală luni, de la ora 9:00 și vor merge direct în clase, conform programării anunțate de diriginți.
Procedurile în cazul apariției unui caz de COVID-19 în rândul profesorilor au fost regelementate prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministeului Educației pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, publicat în Monitrul Oficial din 1 septembrie.
Conform documentului oficial, există patru scenarii de luat în calcul în cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice. Acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSP/DSPMB despre eveniment, iar DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică şi va analiza situaţia în unitatea de învăţământ împreună cu directorul unităţii, astfel:
Școala începe luni sub semnul pandemiei și a măsurilor impuse pentru prevenirea extinderii acesteia. Conform situației centralizate și anunțate vineri de Ministerul Educației și Cercetării în cele cele mai multe școli, peste 12.600 de unități, elevii vor merge în clase, în timp ce în aproape 240, toți copiii vor participa la activitățile educaționale online.
De teama infecției cu noul coronavirus, mulți profesori care au vârsta pensionării au cerut să se retragă din învățământ, iar unii dintre cei cu boli cronice ar putea preda online, pentru a evita contaminarea cu SARS-CoV-2
Experiența țărilor unde anul școlar a început deja arată că noul coronavirus a pătrus și în școli. În Republica Moldova, în primele zile de la începutul școlii, 125 de profesori au fost infectați cu noul tip de coronavirus, iar alte 250 de cadre didactice intraseră în în izolare.
În Spania, deși sunt impuse reguli sanitare pentru limitarea răspândirii SARAS-CoV-2, după o săptămână de la debutul anului școlar s-au înregistrat cazuri de coronavirus în 53 de unități de învățământ.