Rusia a anunțat că va retrage toate trupele de la frontiera cu Belarusul. Este vorba despre „milițiil” pregătite de Vladimir Putin să intervină la Minsk, drept forță de rezervă, în caz că protestele declanșate împotriva președintelui Aleksandr Lukaşenko ar fi degenerat.
Putin și Lukașenko s-au întâlnit în staţiunea rusă Soci, de la malul Mării Negre, într-un moment în care liderul din Belarus se confruntă cu proteste de amploare în ţară după alegerile prezidenţiale de la 9 august.
„Un rezultat important al convorbirilor celor doi preşedinţi de la Soci este acordul ca Rusia să înlăture unităţile de rezervă de poliţişti şi ale gărzii naţionale care au fost desfăşurate în apropierea frontierei cu Belarus, iar oamenii au fost trimişi în bazele lor permanente”, a precizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În acelaşi timp, Lukașenko i-a confirmat și personal lui Putin, la Soci, că vrea să modifice Constituţia. Amănuntele acestei revizuiri a constituţiei, susţinute de Moscova, rămân, totuși, vagi. Preşedintele belarus a spus la sfârşitul lui august că „specialişti” lucrează la această reformă, care urmează a fi supusă unui „referendum”.
În pofida mişcării de protest care zguduie țara de mai bine de o lună, Lukaşenko rămâne „preşedintele legitim al Belarusului şi interlocutorul lui Vladimir Putin”, a mai spus Peskov. „Noi vrem ca ceea ce se întâmplă în Belarus să se deruleze nu prin procese anti-constituţionale, ci în cadrul legii”, a încheiat el.
Vladimir Putin este primul lider străin pe care îl întâlnește Aleksandr Lukaşenko de la începutul protestelor declanșate în Belarus.