În interiorul Poliției Capitalei au loc discuții peste discuții pentru reorganizarea acestei structuri. Conform unor informații de ultimă oră, aflate de jurnaliștii de la GÂNDUL.RO, consultările interne vizează transformarea Serviciului de Poliție Centrul Vechi în secție de poliție, cu un număr sporit de polițiști, dat fiind faptul că în această zonă infracționalitatea a crescut în ultima vreme.
De asemenea, pe viitor se dorește ca Serviciul Furturi Auto să devină birou, adică schema să fie micșorată, motivul principal fiind acela că acest serviciu format din 50 de polițiști a ajuns să aibă foarte puține sesizări, doar câteva pe an, ceea ce – spun sursele GÂNDUL.RO – nu ar mai justifica o asemenea dimensiune de resursă umană care ar putea fi folosită pentru alte activități unde fenomenul infracționalității a crescut.
Aceleași consultări interne se canalizează și pe Serviciul Omoruri, așa cum GÂNDUL.RO a mai arătat recent. Sursele noastre judiciare afirmă că Biroul Agresiuni sexuale din cadrul acestui serviciu (care se ocupă de multă vreme doar de agresiunile cu autor necunoscut) se va dezvolta, urmând a fi lărgită aria de competență pe toate tipurile de agresiuni sexuale.
O altă mișcare vizată de conducerea Poliției Capitalei este formarea unui GHIȘEU UNIC cu program de dimineața până seara, care să aibă în competență preluarea tuturor solicitărilor de avize (pentru detectivii particulari, casele de schimb valutar, detectare metale, permise port-armă etc), iar solicitanții să poată ridica de la acest ghișeu acest avize fără a mai apela la ghișeele care se ocupă acum de aceste activități și care sunt răspândite în tot Bucureștiul. Motivul l-ar constitui, în primul rând, eliminarea oricărui tip de posibilă vulnerabilitate a angajaților de la ghișeele existente.
Deocamdată, toate aceste transformări sunt discutate cu șefii structurilor interne din Poliția Capitalei, urmând ca ele să fie cuprinse la final într-o propunere care să fie dezbătută și aprobată la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne.