Cazul primarului din Sângeorz-Băi, care și-a pedepsit fiica să stea dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile deasupra capului și să repete că nu mai este obraznică, aduce în atenția publică un subiect de cele mai multe ori tabu în România: copiii victime ale abuzul în familie. În 2019, datele oficiale arată aproximativ 16.000 de cazuri de abuz asupra copiilor, în creștere față de anul 2018. Dintre acestea, 14.600 sunt în familie, arată datele unui raport World Vision România.
Traian Ogâgău, primar al orașului Sângeorz-Băi și candidat pentru un nou mandat, s-a filmat în timp ce își umilește și pedepsește fiica, ținând-o dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile deasupra capului. Înregistrarea video a fost făcută publică de presa locală. Edilul a replicat într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, susținând că totul este pus la cale de adversarii săi politici și menționând – în favoarea metodelor sale de „educație” un citat din Biblie: „Cine cruță nuiaua, își urăște fiul, dar cine îl iubește are grijă să îl disciplineze”.
Florentina Crețu, psiholog în cadrul World Vision România, spune pentru GÂNDUL.RO că acest caz scoate la iveală un subiect tabu în România: abuzul familiei, iar violența asupra copiilor continuă să fie în continuare tratată ca un semn de normalitate.
Efectele abuzului sunt și pe termen lung și pe termen scurt. Copilul reacționează așa cum reacționau și strămoșii noștri când se duceau la luptă, la vânătoare. Apare andrenalina, cortizolul care îi declanșează stresul copilului și care pot bloca anumite funcții: digestie, funcțiile neuronale care sunt foarte inportante în parcursul educațional. În ceea ce privește educația apar și acolo implicații. Copiii se pot confrunta cu scăderea randamentului școlar. Apare absenteismul și chiar abandonul școlar. Iar pe termen lung, cei care au experimentat pedepse corporale în copilărie au șanse reduse să termine o facultate, o formă de învățământ superior sau să obțină un loc de muncă bine plătit, explică psihologul Florentina Crețu.
Copilul abuzat poate dezvolta diverse comportamente psihosociale sau chiar boli: depresie până la suicid, anxietate, lipsa poftei de mâncare sau bulimie, stimă de sine scăzută, tulburări de somn, simptome asociate sindromului de stres post-traumatic, arată experții de la World Vision România.
Acești copii ajung să nu se mai simtă apreciați și treptat le scade stima de sine și pot aprecia că aceste forme de abuz sunt din vina lor. Aceștia pot deveni mai violenți cu ceilalți copii, iar mare parte dintre ei devin adulții agresori. Pentru ei asta a fost normalitatea și la fel se vor comporta și cu copiii lor. Neuropsihiatrii au analizat canelele ale creierului copiilor care au fost neglijați sau abuzați și au fost observatate leziuni cerebrale care afectează nevoia ulterioară de violență în viața de adult. Ei vor căuta astfel de experiențe și sunt șanse destul de mici ca acești copii să dezvolte empatie. De cele mai multe ori pot apărea și tulburări de tipul borderline, iar ei ca adulți vor trăi emoțiile cu foarte mare intensitate și vor dramatiza foarte mult. Pot apărea dificultăți de atașament și de relaționare, dar și probleme somatice. Organismul răspunde la rândul lui în funcție de emoțiile pe care le sedimentăm, mai explică Florentina Crețu.
,,Școala Părinților” este un program desfăşurat de World Vision România în comunităţile rurale partenere prin care părinții sunt susținuți să depășească anumite situații dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor.
Expresii ca >; > sunt des folosite în aceste comunități. Școala Părinților încearcă să dezvolte competențe pentru educația parentală și merge pe trei module: protecția și drepturile copiilor, modulul de educație în care părinții învață să gestioneze conflictele care sunt des întâlnite. Tot la educație avem violența școlară și bullying-ul, fenomene care sunt greu de gestionat și e nevoie de un parteneriat între părinte și școală. Și ultimul modul de sănătate, în care abordăm și emoțiile și inteligența emoțională. De multe ori părinții au fost astfel crescuți, așa cum și primarul amintea că bunica îl punea să stea pe coji de nucă. Acest stil a fost perpetuat de la o generație la alta”, spune psihologul Florentina Crețu.
În 2017, World Vision România a lansat raportul de cercetare „De ce lovim copiii?”, iar ceea ce a scos la iveală această radiografie a familiilor din România arată că trăim în continuare într-o societate în care corecţiile fizice sunt considerate o formă de educaţie.
Conform raportului, peste jumătate dintre părinţi cred că lovirea este pentru binele copilului şi 1 din 10 cred că lovirea apare din cauza copilului. Raportul complet poate fi citit aici