Decizie de ultimă oră a autorităților. Cursurile vor fi suspendate timp de patru zile în unitățile de învățământ din București care găzduiesc secții de votare

Decizie de ultimă oră a autorităților. Cursurile vor fi suspendate timp de patru zile în unitățile de învățământ din București care găzduiesc secții de votare
Cursurile vor fi suspendate timp de patru zile în unitățile de învățământ din București care găzduiesc secții de votare (FOTO: Gândul/Alexandra Pandrea)
Publicat: 18/09/2020, 20:26
Actualizat: 19/09/2020, 00:49

Școlile din Capitală unde se organizează secții de votare pentru alegerile locale din 27 septembrie vor avea cursurile suspendate în perioada 24-29 septembrie. Decizia a fost luată, vineri, la ora 12:00, în cadru unei ședințe extraordinare a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Se suspendă cursurile timp de patru zile

,,Ținând cont de situația specială în care se desfășoară alegerile locale din anul 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare”, transmite Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a anunțat, în urma ședinței care a avut loc astăzi, că un liceu și o grădiniță din Capitală au intrat de azi în scenariul roșu, iar alte 8 unități de învățământ, în scenariul galben.

S-a aprobat Scenariul Roșu de organizare și desfășurare a cursurilor în următoarele unități de învățământ din Municipiului București:

Liceul de Metrologie Traian Vuia – Șoseaua Vitan – Bârzești, nr. 11, sector 4

Grădinița 185 – Str. Garoafei, nr. 12, sector 5

Comitetul a decis modificarea scenariului de funcționare pentru 10 unități de învățământ, după prima săptămână de școală

Potrivit comunicatului de presă, s-a aprobat Scenariul Galben de organizare și desfășurare a cursurilor în următoarele unități de învățământ din Municipiului București:

Gradinița GAN EDEN – Str. Vitejescu, nr. 19, sector 4

Grădinița Prietenii mei – Bulevardul Metalurgiei, nr. 87, sector 4

Grădinița ILLO – Str. Iarba Campului, nr. 4, sector 4

Școala gimnazială nr. 197 (S6) – Str. Obcina Mare Nr. 2, Sector 6,

Școala gimnazială Adrian Păunescu (S6) – Aleea Valea Prahovei, nr. 1, sector 6

Școala gimnazială nr. 59 (S6) – Str. Vlădeasa , nr. 9, sector 6

Școala gimnazială Constantin și Elena (S6) – Aleea Lunca Cernei, nr. 3, sector 6

Școala gimnazială Sf Andrei (S6) – Aleea Parva, nr. 3-5, Sector 6.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care mulți dintre norvegieni se simt vinovați pentru că locuiesc într-una din cele...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Ce spune Trump despre ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: „O rușine”
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Vremea 30 iulie - 26 august 2024. ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună a verii
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Destin tragic pentru un adolescent din Galați. Băiatul în vârstă de 16 ani și-a găsit...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin de azi, 30...
Vestea pe care n-ar fi vrut s-o audă niciodată
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Livia Eftimie, adevăratele motive ale despărțirii de Cătălin Bordea: ”M-am simțit abandonată și neglijată în...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Test de cultură generală. Ce se întâmplă cu rechinii dacă se opresc din înotat?