Capitala nu are o Sală Polivalentă modernă, adaptată nevoilor și cerințelor sportului actual. Acest subiect a fost atins recent și de Ion Țiriac, șeful FR Tenis și până de curând considerat cel mai bogat român. Miliardarul îi aruncă mănușa președintelui Klaus Iohannis printr-un mega-proiect gândit să facă din București un jucător important pe piața infrastructurii sportive.
În dialog cu jurnaliștii gsp.ro, Ion Țiriac și-a explus planul privind construcția unei noi Săli Polivalente în Capitală, dar și a viitorului stadion „Dinamo”! Pentru asta, omul de afaceri este pregătit să co-finanțeze investiția cu suma de 30 de milioane de euro, dacă și Guvernul PNL se implică și vine partener în mega-proiectul lui Țiriac.
Ion Țiriac își dorește să se construiască la București o Sală Polivalentă la fel de modernă precum cele din Statele Unite ale Americii. De altfel, miliardarul spune că va copia modelul unei astfel de săli din SUA!
„Spune-i dumneata Guvernului dumitale că mâine dimineață eu le pun 30 de milioane de euro pe masă și cinci hectare atât pentru un stadion Dinamo modernizat, cât și pentru o sală modernizată. Să vină ei cu 30 de milioane de euro, nu mai mult!”, a spus Țiriac într-un mesaj direct transmis președintelui Iohannis.
Președintele FR Tenis promite că, dacă ar avea un buget de 60 de milioane, va construi „o sală polivalentă de 18-20.000 de locuri, dar o fac exact cum vreau eu! Eu sunt extraordinar de inteligent când sunt prost. Când sunt prost, nu fac altceva decât să mă duc în Statele Unite, unde sunt vreo 500 de săli, și aleg: «Nu, nu, nu, nu, p-asta o vreau!». Nu există o capitală eurpeană care să n-aibă un lăcaș polivalent pentru expoziții, pentru sport. Dar cu cine vorbești, că n-ai cu cine vorbi?”.
La momentul actual, în România există doar două asemenea săli moderne, una la Craiova și alta la Cluj. Cea din Ardel este și cea mai mare Sală Polivalentă din țară, având o capacitate de 7.227 de locuri. Și a costat undeva la 70 de milioane de lei, o sumă infimă față de prețurile aruncate pe piață la București!