Programul Naţional de Dezvoltare Locală continuă la turație maximă. Guvernul Orban anunță că a decontat luni, 21 septembrie, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, facturi în valoare de sute de milioane de lei.
Astfel, printr-un comunicat de presă, ministerul de resort informează că a virat 215.234.015,65 lei pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) la 283 obiective de investiţii.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este un program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat care are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie. Valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.
În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi, precizează sursa citată. Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă la adresa https://www.mlpda.ro/pages/plati.