Unul dintre efectele creșterii punctului de pensie cu 40% ar fi creșterea deficitului bugetar din 2021 la 11% din PIB, ceea ce ar reprezenta un posibil mare risc întrucât ar duce la agravarea stării bugetului public, potrivit raportului de analiză a convergenţei „România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul BNR.
Creșterea pensiilor cu 40% a pensiilor ar duce la o mare creștere a deficitului bugetar, ceea ce ar produce, am putea spune, haos în ceea ce privește coreția macroeconomică, ducând la una „dezordonată, foarte costisitoare economic şi social”, potrivit autorilor analizei.
„Un risc sistemic mare este posibil prin agravarea stării bugetului public, a finanţelor publice, destabilizarea economiei dacă se majorează punctul de pensie cu 40%, ceea ce ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB. Am avea o reacţie a pieţelor financiare ce ar putea afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecţie macroeconomică ordonată, pe mai mulţi ani, am fi obligaţi la o corecţie dezordonată, foarte costisitoare economic şi social”, se precizează în raportul întocmit de Daniel DĂIANU (coordonator), Amalia FUGARU, Gabriela MIHAILOVICI, Bogdan MOINESCU, Ioana MUNTEAN, Iulian PANAIT, Mirela ROMAN, Bogdan STOIAN, invitaţi: Csaba Bálint, Clara Volintiru.
În document se face referire și la opinia Consiliului Fiscal în ceea ce privește mărirea punctului de pensie cu 40% care ar duce la destabilizarea economiei și mai mult, „în vremuri tare complicate”, în contextul pandemiei de coronavirus, când trebuie atenuate efectele crizei economice.
„Este obligatoriu să evităm ca economia românească să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă. Acoperirea necesarului de finanţare pentru acest an este asigurată în largă măsură, dar mult mai problematică ar putea fi acoperirea finanţării pe termen mediu în lipsa unui program clar de corecţie macroeconomică. Este greu de crezut că pieţele financiare vor tolera/accepta, pentru o perioadă îndelungată, niveluri înalte ale deficitului bugetar, chiar dacă devierea de la cerinţele PSC, regulile fiscale în UE, vor rămâne suspendate şi în 2021”, se mai arată în raport.
În raportul de analiză a convergenţei „România – Zona Euro, Monitor” se arată și ce efect ar avea creșterea deficitului bugetar la 11% din cauza măririi punctului de pensie cu 40% – intrarea în Mecanismul Cursurilor de Schimb – ERM2 și aderarea la zona euro nu sunt compatibile cu încălcarea acquis-ului comunitar cu privire la Uniunea Economică şi Monetară deoarece aceasta exclude deficite bugetare structurale mari şi, cu deficite externe considerabile, situație în care România se regăsește la începutul lui 2020.
„Este necesară creşterea veniturilor fiscale (bugetare) pentru a face faţă unor crize viitoare, pentru a avea un buget public mai robust. O creştere a bazei de impozitare ar ajuta corecţia macroeconomică din următorii ani. O asemenea creştere ar ajuta mult ca procesul de corecţie macroeconomică să nu fie însoţit de taxe şi impozite mai mari, ceea ce ar fi o corecţie suboptimă”, se mai susține în raportul citat.
Cele mai mari provocări macroeconomice ale României începând cu anul 2021 sunt corecţia deficitului bugetar şi a dezechilibrului macroeconomic, potrivit sursei citate.
„Este îndoielnic că pieţele vor accepta deficite bugetare mari ani în şir. Trebuie făcută distincţie între cheltuieli permanente şi cheltuieli one-off, cauzate de nevoia de a atenua efectele epidemiei. Dacă revenirea economică va fi mai anevoioasă în 2021 decât cea anticipată şi ar fi nevoie de susţinere temporară a activităţii economice, este probabil că, într-un context judecat la scara europeană, să se disocieze o corecţie pe componenta structurală a deficitului total de cheltuieli nepermanente. Corecţia deficitului bugetar şi a deficitului structural, este necesară în următorii ani dacă vrem să ţinem lucrurile sub control. Această corecţie presupune un program pe câţiva ani, în concordanţă cu solicitarea CE, care să ducă deficitul aproape de 3% din PIB. Se poate gândi care ar fi combinaţii între ajustări de cheltuieli şi creştere de venituri fiscale/bugetare, în principal de mărire a bazei de impozitare. Oricum, impactul va fi semnificativ, concomitent pe cerere şi pe ofertă”, mai explică autorii studiului.
Banii europeni au un rol cheie întrucât ar ajuta la finanţarea balanţei de plăţi și are susține puternic activitatea firmelor private direct si indirect.
„Dacă vrem să facem pasul de intrare în MCS2 este obligatoriu să avem o corecţie macroeconomică durabilă odată impactul pandemiei surmontat. Această corecţie implică, între altele, creştere de venituri bugetare (o bază de impozitare mai largă prin transparenţă, declararea tuturor veniturilor şi averilor, eliminarea de exceptări, combaterea fermă a evaziunii fiscale), raţionalizare de cheltuieli. Cu absorbţie intensă de resurse europene putem sprijini reforme structurale şi corecţia macroeconomică necesară. Trebuie să limităm deficitele externe, să avem în vedere competitivitatea economiei, mai ales a sectoarelor de tradables”, se mai spune în raport.
Birourile permanente reunite au decis luni ca marți să aibă loc o ședință comună de plen pentru a dezbate proiectul Guvernului privind rectificarea bugetară. Comisiile reunite de buget au abrogat, miercurea trecută, articolul privind creșterea cu 14% a punctului de pensie, ceea ce înseamnă că, odată ce ar trece și de votul plenului, va rămâne în vigoare articolul din legea sistemului public de pensii, ce prevede majorarea acestuia cu 40%, din septembrie. Decizia a provocat critici ferme din partea premierului, care a anunțat că PNL va lupta pentru a nu trece de votul plenului.
Proiectul rectificării bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat sunt incluse pe ordinea de zi a plenului comun al Camerei Deputaților și Senatului, programat pentru marți, 22 septembrie, de la ora 13:00.