Orban despre confuzia elevilor din București și Brăila: „În ceață i-a băgat cine a decis fără să țină cont de prevederile ordonanței de urgență” / Prefecții au primit „cartonaș galben”

Orban despre confuzia elevilor din București și Brăila: „În ceață i-a băgat cine a decis fără să țină cont de prevederile ordonanței de urgență” / Prefecții au primit „cartonaș galben”
Gradinițele și școlile unde nu sunt secții de vot funcționează normal în zilele următoare
Publicat: 23/09/2020, 17:30
Actualizat: 23/09/2020, 17:32

Unitățile de învățământ în care nu sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale de duminică rămân deschise de vineri, până marți, inclusiv, spre deosebire de cele în care alegătorii sunt așteptați la urne, evident, cu excepția celor în care este în vigoare scenariul roșu. CNSU a decis ca activitatea didactică să se desfășoare online pentru cei din școlile închise, de vineri, 25 septembrie, iar în urma acestei decizii, ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat un ordin în acest sens, transmis spre publicare în Monitorul Oficial. Premierul a admis că în București și Brăila s-a creat confuzie din cauza deciziilor pripite, neconforme cu ordonanța de urgență, luate de comitetul județean, respectiv al municipiului București, care deciseseră ca școlile să fie închise de joi, și a anunțat că le-a transmis un avertisment celor doi prefecți.

Grădinițele, școlile și liceele care nu găzduiesc secții de votare vor funcționa conform programului normal, în funcție de scenariul stabilit.

„Doar unitățile școlare care organizează secții de votare își suspendă cursurile de joi până marți. Părinții copiilor din grădinițele și școlile care nu sunt secții îi duc în continuare la grădiniță și la ore, pe același program”, a declarat Roxana Cercel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, citat de Edupedu.ro. Precizarea venea miercuri dimineața, după ce, săptămâna trecută, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis că se aprobă suspendarea cursurilor în zilele de 24, 25, 26, respectiv 28 și 29 septembrie, pentru unitățile de învățământ din Capitală se găzduiesc secții de votare, pentru pregătirea secțiilor în conformitate cu normele sanitare.

Ulterior declarației, tot miercuri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a deciscă în această perioadă elevii vor învăța online. „Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv. (…) Activitățile didactice prevăzute se vor relua începând cu data de 30.09.2020 cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară”, a decis CNSU.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020”, a transmis ulterior Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă.

Orban: „A doua greșeală de genul ăsta nu voi accepta, o plece acasă”

Premierul a precizat miercuri, în cadrul unei declarații de presă de la Galați, că deciziile consiliilor județene sau al municipiului București privind închiderea școlilor unde sunt secții de vot nu sunt valabile, ci se aplică decizia CNSU, valabilă de vineri, 25 septembrie.

Deciziile de la București și Brăila nu sunt valabile, a spus premierul. „Au luat deciziile înainte, nu sunt valabile deciziile luate de comitetele județene pentru situații de urgență. Ordonanța de urgență stabilește foarte clar procedura. Procedura este ca să se emită ordin am ministrului Educației, având ca suport decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Copiii vor face ce scrie în ordin și hotărârea CNSU”, a spus premierul.

Întrebat de presă ce fac mâine copiii din București și Brăila care au fost anunțați că joi, școlile cu secții de vot sunt închise și dacă nu sunt acum băgați în ceață, Orban a răspuns: „Nu-i băgăm în ceață! În ceață i-a băgat cine a decis fără să țină cont de prevederile ordonanței de urgență, adică prefectura. Reglementarea este foarte clară: ordonanța de urgență stabilește cu precizie care este procedura, noi am respectat procedura și inspectoratele școalare, managementul școlilor trebuie să respecte ordinul ministrului și hotărârea CNSU”, a spus Orban.

Gafa premierului: „Trebuie să țină cont de ordinul ministrului, care este demis  (râde – n.r.), care este emis în baza… ”

În contiuarea explicațiilor premierul a comis o gafă, cu privire la ministrul Anisie, care i-a stârnit râsul și lui, și audienței, unii considerând afirmația un act ratat: „Ca atare îi informez pe copii și pe părinți și pe cadrele didactice că trebuie să țină cont de ordinul ministrului, care este demis  (râde), care este emis în baza … mă gândeam la comitetul județean, da (râde – n.r.) …”

„Vă spun sincer că sunt de acord că au generat în județul Brăila și în municipiu (București – n.r.) o confuzie, pentru că ei nu aveau competențe, trebuiau să aștepte, cu atât mai mult cu cât noi am anunțat de săptămâna trecută, chiar de sâmbătă și am anunțat că va fi întrunit CNSU, luni sau marți, se va lua o decizie și ministrul Educației va emite ordinul privitor la organizarea învățământului în preajma zilei de vot”, a precizat Orban.

Premierul a anunțat că le-a dat un averisment prefecțiilor de București și de Brăila în urma acestei situații. „Vor învăța și prefecții de București și de Brăila. Am transmis că a doua greșeală de genul ăsta nu voi accepta, o plece acasă”, a spus Orban.

Conform situației de marți transmisă de Ministerul Educației și Cercetării, la nivel național sunt 12.945 de unități în scenariul 1 (verde), 4.408, în scneariul 2 (galben) și 303 unități în scenariul 3 (roșu).

În 27 septembrie vor fi deschise în toată țara 18.783 de secții de votare, cele mai multe în unități de învățământ.

Sunt așteptați să își exprime dreptul de vot, conform datelor privind cetățenii înscriși în Registrul electoral la data de 25 august 202, 19.004.986 de români, dintre care 18.270.004 au domiciliul sau reședința în țară, iar 734.982 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar