Școala numărul 13 din Râmnicu Vâlcea a fost închisă după ce un profesor a fost confirmat cu Covid-19.
Patru elevi şi tot atâţia dascăli au fost confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2, la începutul acestei săptămâni, în mai multe unităţi şcolare din judeţul Vâlcea.
Toţi au participat la cursuri fizice, de la începutul anului şcolar. Alţi doi elevi au fost confirmaţi, dintre cei care făceau cursuri online.
Elevii bolnavi provin: doi de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” şi unul de la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, iar altul de la Runcu. Iar ceilalţi doi elevi sunt de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.
Cadrele didactice contaminate predau la Şcoala Gimnazială nr. 13 din Râmnicu Vâlcea, la Galicea, Grădiniţa Cozia, şi Liceul Sanitar „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Zeci de copii şi profesori, dintre cei care au intrat în contact direct cu persoanele pozitivate, sunt izolaţi / carantinaţi la domiciliu, ca şi alte sute trimise acasă, nevoite să facă pentru următoarele două săptămâni cursuri online.
Unitatea de învăţămînt a trecut din planul galben în cel roşu
În urma anchetei epidemiologice, DSP Vâlcea a decis ca unitatea de învăţămînt să treacă din planul galben în cel roşu
„A fost confirmat un caz la Şcoala nr. 13. La noi procedura este ca directorul, în momentul în care află că un elev, un cadrul didactic, sau cineva din personalul unităţii este confirmat cu COVID – 19, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP). La rândul lor, cei din cadrul DSP urmează să facă ancheta epidemiologică. În acelaşi timp, la şcoala respectivă, conducerea are libertatea de a lua o decizie cu privire la scenariul propus în ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii. În situaţia de faţă, s-a luat decizia de a se suspenda cursurile întrucât doamna confirmată a avut ore la mai multe clase de gimnaziu, şi a avut legătură cu o clasă de a III-a”, a declarat reporterului „Adevărul”, şefa învăţământului vâlcean, Mihaela Andreianu.
Neoficial, cel mai probabil, se va reveni asupra deciziei de suspendare a cursurilor Şcolii nr. 13, având în vedere că şi cadrele didactice şi elevii poartă mască şi, în acest caz, nu se consideră contacţi direcţi, conform reglementărilor DSP, în comparaţie cu grădiniţele unde doar adulţii poartă mască. În plus, DSP declară focar doar în cazul în care există cel puţin trei persoane contaminate. Şi numai la existenţa unui focar se ia decizia închiderii unităţii. La Vâlcea, la ultima raportare, de marţi seara, 22 septembrie, mai erau active 16 focare, dintre care două la cluburi de fotbal, patru în spitale, două la centre rezidenţiale, iar restul la agenţi economici.
În judeţul Vâlcea şapte cadre didactice și 10 elevi sunt infectati cu coronavirus.
Ce se întâmplă dacă un profesor este diagnosticat cu COVID?
Ordinul comun al ministerelor Sănătății și Educației prevede 4 scenarii pentru astfel de situații, care merg de la suspendarea orelor la o clasă până la suspendarea orelor în întreaga şcoală.
Criterii de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19:
Direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze unitatea de învăţământ şi cabinetul medical şcolar despre fiecare caz confirmat pozitiv, la elevi sau adulţi;
În cazul apariţiei unui caz sau mai multor cazuri de COVID-19 într-o unitate de învăţământ, situaţia va fi analizată de DSP/DSPMB împreună cu directorul unităţii de învăţământ;
Decizia de suspendare a cursurilor şcolare va fi luată la nivel local, în următoarele situații:
a) La apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o clasă din unitatea de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală de clasă cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Se va face curăţenie, dezinfecţie şi aerisire, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare normal cursurile;
b) La apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut al ultimului caz;
În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSP/DSPMB. DSP va face ancheta epidemiologică şi va analiza situaţia în unitatea de învăţământ împreună cu directorul unităţii, astfel:
Scenariul 1: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (de exemplu, învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă;
Scenariul 2: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (de exemplu, învăţător/profesor care a avut o singură oră) şi a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
Scenariul 3: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (de exemplu, profesor de sport) sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
Scenariul 4: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi a venit în contact cu multe cadre didactice (cadrele didactice din toate schimburile, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unităţi de învăţământ.
Potrivit ordinului comun, personalul care face curăţenia în unitatea de învăţământ şi cel care este responsabil de pază, în condiţiile în care nu a intrat în contact cu persoana confirmată cu COVID-19, îşi va desfăşura activitatea în continuare.
În perioada de suspendare a clasei/unităţii de învăţământ, directorul școlii va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
Curăţenia şi aerisirea claselor;
Dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor unităţii de învăţământ (clase, holuri, toalete);
La reluarea cursurilor şcolare într-o unitate de învăţământ, personalul medico-sanitar care are în arondare unitatea de învăţământ va realiza un triaj epidemiologic riguros pentru identificarea posibilelor cazuri de noi îmbolnăviri.
Cele 3 scenarii în care a început noul an școlar:
Scenariul verde – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice.
Scenariul galben – desfășurarea cursurilor cu prezența fizică parțială a elevilor și a cadrelor didactice și online parțial; excepție fac clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, care participă la cursuri zilnic cu prezență fizică (v. scenariul verde).
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori:
Scenariul 1 – verde – rata incindenței mai mică de 1 la mia de locuitori.
Scenariul 2 – galben – scenariu hibrid – rata incidenței între 1 până la 3 la mia de locuitori.
Scenariul 3 – roșu – școală online – rata incidenței mai mare de 3 la mia de locuitori.