Robert Negoiță, primarul suspendat al Sectorului 3, a depus plângere penală împotriva prefectului Capitalei (VIDEO)

Robert Negoiță, primarul suspendat al Sectorului 3, a depus plângere penală împotriva prefectului Capitalei (VIDEO)
Robert Negoiță, primarul suspendat al Sectorului 3, a depus plângere penală împotriva prefectului Capitalei (VIDEO) / Foto: Mediafax
Publicat: 24/09/2020, 10:51

Ecdilul suspendat al Sectorului 3, Robert Negoiță, a depus plângere penală, la Parchetul General, împotriva prefectului Capitalei!

Robert Negoiță îl acuză că l-a suspendat foarte rapid, în timp ce viceprimarul care a plecat de la ALDE la PSD a fost lăsat încă o lună în funcție și asta pentru că în această perioadă s-ar fi făcut jocurile mafiei retrocedărilor.

„Am venit la Parchetul General pentru că depun o plângere penală împotriva domnului prefect al municipiului București.

Acuzația este de abuz în serviciu și dumnealui trebuie să le explice procurorilor de ce, pe fix aceeași speță, în fix aceeași instituție, eu, care am plecat de la PSD mă suspendă imediat, iar doamna viceprimar care pleacă de la ALDE la PSD este lăsată până acum.

De ce cu întârziere de o lună? El trebuie să răspundă ce legătură are cu mafia retrocedărilor din Sectorul 3, cărora le face jocurile.

Ei m-au suspendat pentru a nu mai avea acces la birou, să nu mai văd procesele, să nu mai văd documentele”, a spus Robert Negoiță.

Cronologia suspendării lui Robert Negoiță

Robert Negoiță a devenit primarul Sectorului 3 Bucureşti în urma alegerilor locale din 10 iunie 2012. În data de 5 iunie 2016 a câștigat al doilea mandat de Primar al Sectorului 3, pe listele PSD.

La alegerile locale, el candidează la fotoliul de primar din partea Alianței Electorale Pro România 2020, candidatură rămasă definitivă în 19 august.

Alianța PRO România 2020 este constituită din partidul Pro România și partidul București 2020.

Ordinul prefectului municipiului București privind constatarea încetării de frept a mandatului de primar al lui Robert Negoiță a fost emis în 31 august.

Conform legii, mandatul primarului încetează, de drept, în cazul pierderii, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales și în cazul candidaturii pe listele altul partid. Ordinul poate fi contestat în termen de 10 zile în instața de contencios administrativ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia