Peste 800 de profesori universitari reclamă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli

Peste 800 de profesori universitari reclamă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli
Peste 800 de profesori universitari reclamă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli / Sursa FOTO: https://admitere.snspa.ro
Publicat: 24/09/2020, 21:11
Actualizat: 06/04/2021, 15:47

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a depus la Curtea Constituţională un punct de vedere prin care susţine sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen.

Sesizarea va fi discutată de CCR pe data de 30 septembrie

SNSPA a fost susținută de alte universităţi din România, centre şi institute de cercetare, asociaţii profesionale universitare şi sprijinită de peste 800 de profesori şi cercetători români şi străini, potrivit unui comunicat de presă remis joi, 24 septembrie.

Instituția a anunţat că, alături de Universitatea de Vest din Timişoara, cu susţinerea altor universităţi din România şi din întreaga lume, a unor centre şi institute de cercetare, asociaţii profesionale universitare şi sprijinită de 885 profesori şi cercetători români şi străini, a depus la Curtea Constituţională a României un punct de vedere legal, un „prieten al curţii”, Amicus Curiae, elaborat în sprijinul sesizării de neconstituţionalitate asupra Legii nr. 87/2020 pentru modificarea art. 7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, pe care preşedintele Klaus Iohannis a formulat-o la data de 10 iulie.

Demersul reprezintă o argumentaţie juridică a unor poziţii ferme, exprimate deja de patru universităţi din România, la momentul adoptării de către Parlament a Legii nr.87/2020, respectiv Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi SNSPA.

Conform SNSPA, prin „Amicus Curiae”, organizaţiile şi persoanele semnatare aduc argumente de natură juridică, ce demonstrează caracterul neconstituţional al prevederilor normative propuse de Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, dar şi sensul, importanţa şi necesitatea studiilor de gen într-un stat democratic.

Demersul se bucură de o largă susţinere la nivel internaţional: 10 rectori ai unor universităţi prestigioase din Europa, prorectori şi decani ai unor instituţii relevante din Europa şi SUA, 39 de centre şi institute de cercetare, reţele şi asociaţii academice internaţionale au răspuns într-un termen foarte scurt cu mesaje clare de susţinere, potrivit comunicatului de presă.

Acestora li se adaugă peste 830 de semnături individuale care aparţin unor profesori şi cercetători din domenii variate precum studii de gen, sociologie, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, istorie, filosofie, istoria artei, ştiinţe ale comunicării.

Universitari cu renume internaţional de necontestat se află în lista de semnatari, cu expertiză în domeniul studiilor de gen şi studiilor europene, ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale, precum şi cercetători de vârf din spaţiul românesc, se precizează în document.

Peste 800 de profesori universitari reclamă la CCR legea care interzice referirea la identitatea de gen în şcoli

„În măsura în care asaltul asupra libertăţilor democratice pe calea atacului la studiile de gen şi la protecţia minorităţilor are o dimensiune internaţională – parte a tendinţelor iliberale din ultimii ani – dorim să subliniem prezenţa în listă a unor universitari de anvergură mondială, specialişti în diverse tematici din câmpul studiilor de gen: Judith Butler (profesor, University of California at Berkeley), Delphine Dulong (profesor, Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne, France), David Paternotte (profesor, Universite libre de Bruxelles), Joan W. Scott (profesor Emerita, Princeton New Jersey), Mieke Verloo (profesor, Radboud University, Nijmegen, Netherlands)”, potrivit comunicatului de presă.

În 16 iunie 2020, Senatul a adoptat proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale şi care interzice „în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară”, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”.

Organizaţiile şi persoanele semnatare aduc în atenţia Curţii Constituţionale următoarele:

1. Din punct de vedere juridic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011:

* îngrădeşte dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv a opiniilor ştiinţifice, garantat de Constituţia României (art.30, alin.(1) şi (2) ) precum şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.10);

* subminează libertatea de cercetare şi reprezintă o ingerinţă gravă a politicului în autonomia universitară, încălcând Constituţia României (art. 32);

* contravine legislaţiei Uniunii Europene (în special art. 13 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care garantează libertatea artelor şi a cercetării ştiinţifice), precum şi tratatelor internaţionale – de exemplu Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor adoptată în cadrul ONU şi Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul) adoptată în cadrul Consiliului Europei;

* propune o viziune asupra definiţiilor conceptelor de sex şi gen, care contrazice legislaţia internă în vigoare şi tratate internaţionale importante la care România este parte, precum Convenţia de la Istanbul.


  1. Din punct de vedere academic şi democratic, Legea pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011:

    * intervine brutal în demersurile ştiinţifice proprii spaţiului academic, pentru că interzice nu doar activităţi care abordează teorii şi opinii legate de dimensiunea de gen a identităţii umane, ci o întreagă disciplină legitimă de studiu şi de cercetare, şi anume studiile de gen, la care cercetătorii români au contribuit şi continuă să contribuie în mod semnificativ – disciplină prezentă în cercetarea academică mondială de peste 70 de ani;

    * ignoră rezultatele cercetării din domeniul studiilor de gen, care aduc contribuţii valoroase în domenii diverse: studii politice, istorie, sociologie, filosofie, antropologie, psihologie şi drept, studii literare, jurnalism, ştiinţe ale educaţiei, teatru, medicină şi tehnologie. Dovada importanţei studiilor de gen în spaţiul academic este certificată, între altele, prin existenţa centrelor de cercetare şi a programelor în domeniul studiilor de gen în toate marile universităţi ale lumii, precum şi dezvoltarea acestora (după 1989, odată cu democratizarea spaţiului universitar) şi în universităţile din România;

    * contravine misiunii fundamentale a spaţiului academic, care constă în producerea de cunoaştere şi formarea generaţiilor viitoare în spirit democratic – studiile de gen au un rol esenţial în formarea de cercetători şi experţi într-un domeniu fundamental pentru orice regim democratic: egalitatea de şanse şi egalitatea de gen;

    * încalcă normele şi criteriile de evaluare ale ARACIS, care a introdus discipline legate de studiile de gen în mai multe domenii din câmpul ştiinţelor sociale şi a acreditat programe de masterat cu specializare în studii de gen.

    Persoanele şi instituţiile semnatare consideră că există temeiuri de fapt şi de drept pentru constatarea caracterului neconstituţional şi nedemocratic al Legii pentru modificarea art.7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?