Farsă revoltătoare: „Rezultatul analizelor pentru coronavirus este pozitiv”. Poliția a intrat imediat pe fir

Farsă revoltătoare: „Rezultatul analizelor pentru coronavirus este pozitiv”. Poliția a intrat imediat pe fir
Foto caracter ilustrativ: Pixabay.com
Publicat: 25/09/2020, 07:42

Anchetă la Complexul Multifuncțional CARAIMAN, după ce mai mulți pacienți au primit un SMS fals în care erau anunțați, nici mai mult, nici mai puțin, că sunt pozitivi la testul pentru coronavirus! În realitate, pacienții erau negativ sau nici măcar nu au făcut un test pentru Covid-19.

Mirela s-a testat la Complexul Multifuncțional Caraiman și povestește ce a simțit când a aflat că are coronavirus.

„Panică, asta am simțit…”

„Am avut buletinul de analize cu rezultatul negativ, iar la două zile de când am primit rezultatul am primit acest SMS de la un număr format din 4 cifre, iniţial m-am gândit că este un robot ceva, de-al spitalului, un număr care nu putea fi apelat sau răspuns la mesaj, în care îmi spunea data exactă, ziua, ora la care am făcut, şi faptul că sunt pozitivă. Panică, asta am simţit, m-am gândit că mi-au greşit rezultatul, în secunda doi am pus mâna pe telefon şi am sunat la clinică, doamnele erau nedumerite, pentru că nu era numărul lor şi nu era normal să se întâmple aşa ceva. Şi aşa trăim în contextul actual nişte vremuri foarte grele, era tot ce ne mai lipsea”, povesteşte Mirela, pentru Mediafax.

„Rezultatul analizelor laboratorului B al Complexului Multifuncţional Caraiman din data de 22 septembrie este Pozitiv”, asta a aflat, joi, cu stupoare, printr-un SMS, un alt pacient care s-a testat la Caraiman.

Testul pacientului era însă negativ. Alți pacienți au fost speriați cu același mesaj, deși nici măcar nu au făcut testul pentru Covid. Managerul Centrului spune că deja a sesizat Poliția, pentru a afla cine a pus la cale farsa total neinspirată.

„Avem 4.000 de pacienți pe lună” – Livia Gomes

„O parte din acei pacienţi au efectuat testarea de COVID-19 la Caraiman, dar o parte au beneficiat doar de servicii medicale care nu aveau treabă cu testarea, cum ar fi fizioterapie, kinetoterapie, un consult la cardiologie, un consult la ORL. Noi acum suntem în verificări cu această situaţie care s-a creat în jurul orei 11.30, când primii pacienţi s-au panicat şi ne-au sunat”, spune Livia Gomes, directorul Centrului Medical Caraiman.

De asemenea, nu se știe concret câți oameni au primit acest SMS fake, în care sunt anunțați că au coronavirus.

„Noi avem până la momentul ăsta numai pe o lună de zile un număr de 4.000 de pacienţi”, a precizat Livia Gomes.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată