Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE și totodată candidat la Primăria Capitalei, a declarat, la GÂNDUL LIVE, pe ultima sută de metri înaintea alegerilor locale 2020, că experiența este primul lucru care îl recomandă pentru funcția de edil al Capitalei. Despre campania electorală, Tăriceanu a spus că a fost una „atipică”, fără confruntări între candidați, lucru deloc sănătos pentru democrație. Fostul premier s-a declarat „dezamăgit” de Nicușor Dan, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, dar a criticat-o și pe Gabriela Firea, actualul edil, care candidează pentru un nou mandat.
„Să vă spun și eu un banc, în contextul inaugurărilor electorale: dacă aveți de gând să vă faceți o renovare, vedeți ca nu cumva să vă treziți cu Iohannis și Orban la inaugurare.
A fost o campanie absolut atipică. Și eu am fost în teren, trebuia să port mască, cetățenii cu mască. Dar nu mă refer neapărat la asta. O doamnă m-a recunoscut „după voce”. Eu mă gândesc la toți candidații și toți alegătorii.
Nu știu dacă ați observat, dar sunt convins că ați văzut: campania pe București nu a avut confruntări directe între candidați. Văd că modelul implementat de Iohannis și Dăncilă a prins rădăcini. Candidații care sunt bine poziționați, cu bugete consistente de publicitate, preferă să stea în tranșee și să își conserve pozițiile.
Eu privesc lucrurile din perspectiva unui om cu profunde convingeri democratice. Alegerile înseamnă însă și faza premergătoare a dezbaterii dintre candidați și cetățeni. Votul este doar o consecință. Deficitul de democrație se adâncește. Nu că aș fi fost interesat de dezbateri, am răspuns prompt la invitații că particip. Dar aceste dezbateri au fost anulate, deoarece principalii candidați, Firea și Nicușor Dan, au refuzat să vină.
Eu cred că Firea ar fi punctat în dezbatere. E bun comunicator. Sigur, nu înseamnă că un contracandidat bine pregătit nu ar putea să-i pună întrebări complicate.
Ca să termin ideea, pentru Nicușor Dan, cred că era un moment complicat să dea răspunsuri în legătură cu afacerile care au ieșit la suprafață, o surpriză și pentru mine.
Nu am interacționat cu el, nu vine la Parlament. Are alte preocupări Nicușor Dan. Dacă nu am niciun fel de îndoială că nu e un bun administrator, aveam totuși un respect pentru lupta în care s-a angajat de 15 ani. De ce nu? Pentru că Bucureștiul e asaltat de construcții ilegale. Ca să fiu foarte decepționat să văd că ține un discurs și una vorbește, alta fumează. Tu iei partea unui care construiește ilegal într-un parc? Îl duci de mână la Avocatul Poporului? Face negocieri cu cei din zona imobiliară. Dacă ai impresia că lupți pentru dreptate și ai legea de partea ta…Ce să negociezi? Legea nu se negociază.
La nivelul Bucureștiului nu există un plan de urbanism general. Un set de reguli în care respectăm anumite trăsături arhitectonice, urbanistice și putem să construim într-un chip armonios. PUG trebuie să aibă și o strategie, dar se bazează pe respectul unor elemente definitorii. PUG s-a licitat în 2013, acum 7 ani și nu a fost adoptat nici acum. Se reînnoiește o dată la 20 de ani. A fost o fiesta la toate sectoarele, din această cauză, primarii de sectoare au dat acele PUZ-uri și a construit fiecare complet alandala. Dacă la noi administrația ar intra într-o discuție cu dezvoltatorii imobiliari – domnule, îți dau aprobarea să construiești, dar 20% îmi cedezi pentru utilități publice. Vreau 10% din spațiile locative să le cedezi primăriei, cu caracter social, pentru tineri șamd.
Eu am pus mâna pe legea Bucureștiului din 1939. Are 81 de ani. Nu a mai fost pusă la zi. Aceste obligații se regăsesc acolo! Sigur că da. Aceste lucruri nu ar fi o originalitate pentru București. Așa funcționează lucrurile în toată lumea.
Astea trebuie făcute transparent. Mandatul 2016-2020 a fost unul aparte. Toți primarii au avut aceeași culoare. În sensul de trafic, s-a făcut foarte puțin. În ziua inaugurării am fost la Podul Ciurel și am avut surpriza ca să ne încurcăm. Am ieșit tot într-o coadă. Mai mult încurcă. Există soluții care sunt costisitoare: pasaje, pasarele, treceri subterane. Știți ce este un pasaj suprateran? Calea cea mai scurtă între două semafoare. Prima soluție, cea mai urgentă, este manangementul integrat al traficului. Se montează senzori, camere, dar există și alte soluții care nu costă niciun leu. Dacă școala ar începe dimineața, la ore decalate? Programul de lucru al instituțiilor să înceapă decalat? Astea sunt soluții care nu costă bani.
Dacă nu vom recurge la soluțiile verificate în Occident – de ex. metrou ușor de suprafață. Pe de o parte e problema conexiunii centrului cu zonele limitrofe, dar trebuie și un inel de metrou ușor și în interior.
Recunosc că nu folosesc transportul în comun, pentru că și merg în zone unde nu am legături bune. Propunerea mea este să trecem la transportul în comun gratuit. Nu ca o formă de populism. Doar că transportul în comun este deficitar.
Traficul, ca să se rezolve, ai nevoie de multe lucruri. Trebuie terminată centura Bucureștiului. A început în 2008, când eram eu premier. Nu e realizată 50%.
Sunt 700.000 de mașini care tranzitează zilnic Bucureștiul. Ar putea să treacă pe șoseaua de centură. Ar fi o investiție ori la primărie, ori la minister. Trebuie să ai finanțare și mai trebuie ceva – vorbesc ca inginer, care a lucrat pe șantier: dacă nu e cineva care să se ocupe de lucrarea respectivă, nu se poate face nimic.
Astăzi am vrut să vin pe Glucozei și știam că nu pot, pentru că nu pot să fac la stânga. Câtă vreme s-a lucrat aici? E o bretea de legătură care a durat 1,5 ani. Dacă în ritmul ăsta se lucrează, să nu ne mire că e haos în București. Am lucrat la o mare lucrare, la pasajul de la Bucur Obor, între 1978-1979. A durat 1,3 ani. Și nu aveam utilajele de azi, dar se muncea mult. În ture de 12 ore, alternativ zi și noapte. Să nu vă imaginați că stătea cineva cu biciul pe noi.
Cei de pe șantiere, dacă nu sunt supravegheați, o lălăie. La autostrada Bechtel se lucrează…batem un record de prostie. Nimeni nu e responsabil la Min. Transpoturilor pentru lucrare.
În legătură cu termoficarea, sunt diametral opus și față de Firea și Băsescu. Sunt fermecați de acest sistem de pe vremea comunismului. E o gaură neagră. Băgăm sute de milioane de euro în pământ. În 25 de ani s-au făcut 250 de km. La limita de 25 de ani trebuie înlocuite din nou. Soluția nu e asta. Elcen spunea că se pierd zilnic 2,2 milioane de litri pe oră! Uriaș. Pierderile le plătește consumatorul. Soluția: instalarea de centrale de apartament sau de bloc, unde ai posibilitatea să reglezi totul.
O treime din agentul termic livrat se pierde. Refacerea celor cinci centrale ar duce la cinci miliarde. Costurile pentru o centrală sunt de 3.000 de euro – ar însemna 1,5 miliarde. Trebuie o decizie curajoasă. În doi ani ar rezolva problema Bucureștiul. Galați a renunțat de anul trecut la termoficare. În Capitală nu există viziunea necesară.
Ca să poți să elaborezi o viziune, îți trebuie o experiență. Ajung primari, mă uit la Nicușor Dan, nu are niciun fel de experiență. Are consilier. Dar decizia o ia o persoană. Eu am parcurs o serie de etape, care mi-au permis să câștig o experiență. Am lucrat ca inginer, cercetător, ministru, prim ministru. Aș fi dorit să pun această expertiză în slujba bucureștenilor.
Ajungem la subiectul moțiunii de cenzură, care a eșuat. Aș propune celorlalte partide, PSD, etc, să votăm o moțiune de cenzură. Pentru a sancționa politicile falimentare pe care le-a promovat PNL în ultima perioadă. Mă îngrijorează cel mai mult problema economică. Nu pentru că problema sanitară ar fi mai puțin gravă. Adică deciziile politice în această chestiune sunt greșite.
Citeam un articol foarte interesant: practicarea intubării bolnavilor de coronavirus a fost o practică greșită (folosirea ventilatoarelor) – riscul de îmbolnăvire a cadrelor medicale e foarte mare. Toată lumea poate să greșească.
Dar grija mea mare este pentru consecințele economice.
Guvernul nu înțelege că avem nevoie de oxigen pentru economie. Ajung la problema pensiilor. Se luptă să blocheze. Majorarea cu 40% ar fi un stimulent extraordinar pentru creșterea consumului.
Aș miza pe un guvern interimar care să asigure conducerea până la alegerile parlamentare.
Văd că toată lumea tinde să spună că va fi o participare redusă la vot. Nu mă bazez pe măsurători, dar mizez pe 30-35%”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la GÂNDUL LIVE.