Aleksei Navalnîi rămâne momentan în Germania pentru recuperare. Disidentul anunțase că intenționează să revină în Rusia

Aleksei Navalnîi rămâne momentan în Germania pentru recuperare. Disidentul anunțase că intenționează să revină în Rusia
Aleksei Navalnîi rămâne momentan în Germania pentru recuperare. Disidentul anunțase că intenționează să revină în Rusia. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 25/09/2020, 18:19

Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus Aleksei Navalnîi, otrăvit cu Novichok în Rusia, Kira Iarmîș, a anunțat vineri că acesta va rămâne în Germania timp de câteva săptămâni, dat fiind faptul că recuperarea sa va continua „încă mult timp”.

Declarația acesteia vine în contextul în care Navalnîi își anunțase recent intenția de a se întoarce în Rusia.

„Este logic, convalescența lui Aleksei va dura încă mult timp. El rămâne deocamdată în Germania, va urma aici o terapie de recuperare. Este clar că nu este o chestiune de câteva zile şi probabil nici măcar de câteva săptămâni”, a afirmat Iarmîș în cadrul unui videoclip postat pe YouTube, citată de Agerpres.

În postări pe reţelele sociale, Aleksei Navalnîi povesteşte în prezent despre dificila sa revenire la viaţa normală.

„Planul este unul simplu: mersul la un kinetoterapeut în fiecare zi. Probabil un centru de reabilitare. Stai într-un picior. Recâştigi complet controlul asupra degetelor. Îţi menţii echilibrul”, a scris miercuri pe Instagram Navalnîi.

Navalnîi a fost externat marți

Opozantul rus a părăsit marţi spitalul Charite din Berlin unde a fost tratat timp de o lună. Kremlinul a afirmat că el este liber să revină în Rusia.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova. El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.

Membrii echipei sale au susținut inițial că acesta ar fi fost otrăvit în aeroportul din Tomsk și l-au acuzat pe președintele țării, Vladimir Putin, că ar fi ordonat asasinarea disidentului.

Procurorii ruși au anunțat că nu se impune o anchetă penală în ceea ce privește îmbolnăvirea subită a lui Aleksei Navalnîi.

Din verificările efectuate, autoritățile germane au stabilit că există „dovezi fără echivoc” ale prezenței unui agent chimic din grupul Noviciok în organismul disidentului rus. Săptămâna aceasta, și alte două laboratoare de specialitate din Franţa şi Suedia au confirmat rezultatele.

Miercuri, Aleksei Navalnîi a fost externat din spitalul Charite din Berlin, unde a fost tratat timp de 32 de zile după ce a fost otrăvit cu Novichok, iar medicii care l-au îngrijit susțin că acesta are șanse foarte mari de a-și reveni complet.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?