Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, care candidează pentru un nou mandat, a fost depistat cu COVID-19. Acesta spune că a respectat toate măsurile şi nu ştie de unde a luat virusul.
Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş anunţat pe Facebook, vineri seara, că este pozitiv la COVID-19.
„Sunt pozitiv! Aşa mă ştiţi cu toţii, un om pozitiv, din toate punctele de vedere. Ironia face să nu scap, însă, nici de un test pozitiv, pentru depistarea Covid-19. Am purtat mască, mi-am dezinfectat mâinile, am păstrat distanţa, dar… undeva, ceva s-a întâmplat”, a spus Dobra.
Dobra afirmă că nu are niciunul dintre simptomele clasice ale infecţiei şi s-am testat pentru că am intrat în contact cu o persoană la care boala a fost confirmată.
Călin Dobra (PSD) candidează la încă un mandat de preşedinte al CJ Timiş.
Guvernatorul statului american Missouri, Mike Parson, un republican care s-a opus purtării măștii, chiar și când cele mai multe state au implementat această obligativitate, a anunțat, miercuri, că este infectat cu coronavirus.
Parson s-a testat după ce soția lui, Teresa Parson, a prezentat simptome ușoare de coronavirus. Politicianul se simte bine, dar va intra în carantină la domiciliu, în așteptarea rezultatelor finale ale testelor, scrie independent.co.uk.
„Purtați mască” – Guvernatorul Parson
„Suntem amândoi bine”, a spus Parson într-un videoclip pe Twitter. „Îi încurajez pe toți, așa cum am fost eu încurajat, zi de zi. Aveți grijă de voi, păstrați distanțarea socială, purtați mască, spălați-vă pe mâini”.