Preşedintele PSD Marcel Ciolacu îl ameninţă pe Ludovic Orban cu plângeri penale, după ce premierul ar fi participat la întâlniri electorale, sâmbătă, în Giurgiu şi Dâmboviţa, după ce campania electorală a luat sfârşit. „Niciodată în România nu s-a întâmplat aşa ceva”, a spus Ciolacu.
Preşedintele PSD a declarat, sâmbătă, că are dovezi în privinţa participării ilegale premierului la întâlniri electorale la Dâmboviţa şi Giurgiu.
Este inadmisibil ca un prim-ministru al unei ţări europene să încalce legea cu bună ştiinţă şi să se afle în campanie electorală după ce campania electorală a luat sfârşit ieri (vineri – n.r.) la orele 24. S-a deplasat în două judeţe, în Dâmboviţa şi Giurgiu, s-a întâlnit cu candidaţi şi cu primari, au făcut întâlniri electorale. Avem documente şi dovezile necesare, atât filmări, cât şi poze. Niciodată nu s-a întâmplat în România aşa ceva. Această disperare a domnului Orban şi a Partidului Naţional Liberal că vor pierde alegerile locale i-a dus să încalce legea. Vom depune plângeri penale la DNA pentru acest fapt”, a spus Ciolacu.
Acesta afirmat că plângerile penale vor fi depuse la Dâmboviţa şi Giurgiu, de către preşedinţii organizaţiilor PSD din teritoriu.
Potrivit preşedintelui PSD, „niciodată în România nu s-a întâmplat aşa ceva: ca primul ministru în exerciţiu să meargă în campania electorală după ce campanie electorală a luat sfârşit”.
De asemenea, PSD a sesizat şi AEP despre faptul că sâmbătă ar fi fost folosite de către PNL nişte platforme online, pe Facebook, după ce campania electorală a luat sfârşit.
„Până acum sunt patru sau cinci platforme online sponsorizate de către Partidul Naţional Liberal care astăzi (sâmbătă – n.r.) au fost folosite după ce campania electorală a luat sfârşit”, a mai spus Ciolacu.