Monica Anisie, ministrul Educației, criticată și claxonată la ieșirea de la vot

Monica Anisie, ministrul Educației, criticată și claxonată la ieșirea de la vot
Monica Anisie, despre riscul infectării cu Covid-19: „Pericolul este dincolo de poarta școlii”
Publicat: 27/09/2020, 15:44

Ministrul Educației, Monica Anisie, a fost duminică la vot, dar s-a ales cu o serie de critici și claxoane.

Anisie a votat pentru „un nou București”. În timpul interviului acordat jurnaliștilor după vot, o alegătoare supărată a criticat-o dur pe Anisie, transmite antena3.ro.

Ministrul Educației a acordat un interviu ziariștilor după ce a votat, în fața porții școlii unde era organizată secția de vot, blocând ieșirea și intrarea pentru alegători.

O alegătoare a întrerupt-o pe Anisie și i-a reamintit pe un ton dur care este situația școlilor în pandemie.

„Bucureştiul are nevoie la acest moment şi de oameni competenţi. La momentul acesta am emis un ordin de ministru, prin care, începând cu data de 30 septembrie vom relua cursurile în scenariile pe care comitetele județene sau al municipiului Bucureşti pentru situații de urgență le vor stabili”, a spus Anisie.

Subiectul închiderii școlilor i-a inflamat însă pe participanții la trafic și aceștia au claxonat-o puternic pe Anisie.

„Deci nu e vorba că se închid școlile după alegeri! Din contra…”, a precizat Anisie, pentru a calma spiritele.

PNL vrea să scape de Anisie: Când ar putea fi remaniat ministrul Educației

Se pare că unii liberali solicită demiterea de urgenţă a Ministrului Educaţiei, Monica Anisie, deoarece sunt nemulțumiți de greșelile pe care le-a făcut în timpul mandatului, precum și de modul în care a gestionat începerea anului școlar în această toamnă.

Mihai Tudose, ironic la adresa liberalilor: PSD e vinovat pentru haosul din învățământ și pentru starea de confuzie cronică a lu’ Anisie

Mihai Tudose a ironizat Partidul Național Liberal, care a învinuit de-a lungul timpului greaua moștenire pentru mai multe probleme ale țării. După aproape un an de guvernare liberală, fostul premier Tudose spune că România este într-o situație mult mai dificilă decât la început.

CTP, despre revenirea la catedră a Monicăi Anisie: Este vorba despre un gest de imagine absurd. Poți avea urgențe secundă de secundă și tu ești la ore

Cristian Tudor Popescu este de părere că îi va fi imposibil Monicăi Ansie să se descurce în acest an școlar și cu funcția de ministru al Educației și cu postul de dirigintă. Gazetarul CTP consideră că decizia Monicăi Anisie de a profesa ca dirigintă a clasei a V-a este un „gest de imeagine absurd”, care nu îi va permite să se concentreze asupra sarcinilor de ministru.

Alegeri locale | UPDATE / Prezența la vot ora 15.00: au votat până la această oră 27,62% la nivel național și 21,37% în București!

UPDATE ORA 15.00

PREZENȚA LA VOT LA ORA 15.00: 27,62%

Până la această oră, 27,62 dintre alegători s-au prezentat la urne la nivel național și 21,37% în Capitală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani