Claudiu Bleonț a pierdut alegerile la Primăria comunei Beliș, din județul Cluj, în fața actualului edil de la PSD, Viorel Matiș, condamnat cu suspendare pentru luare de mită. Actorul, susținut de PNL, a obținut doar 154 de voturi, față de cele 398 de voturi ale adversarului său politic.
În aprilie 2020, Viorel Matiș a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, 60 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Huedin sau Primăria Mănăstireni, și un termen de încercare de doi ani, de către judecătorii Tribunalului Cluj.
Edilul a fost prins în flagrant în primăvara anului 2018 în timp ce încerca să mituiască un reporter al publicației INFO Huedin, căruia îi cerea să nu mai scrie neregulile făcute de el în mandatul de primar. Primarul din Beliș este cercetat și în alte dosare penale, scrie Fanatik.
În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Cluj a respins apelul lui Matiș la sentința din aprilie a Tribunalului Cluj în urma căreia primarul a fost condamnat la un an și patru luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită, informează Ziua de Cluj.
Prezența la vot a fost de 79%, la Beliș. În campania electorală, artistul a primit mesaje de susținere din partea PNL, a premierului României, Ludovic Orban, și a lui Emil Boc, ales primar pentru a cincea oară în Cluj-Napoca, dar și a colegului de breaslă Florin Piersic.
La alegerile locale din acest an, social-democrații au câștigat doar opt primării în județ Cluj, față de 33 câte au câștigat în 2016.
Corneliu Cristian este primar al comunei Moviliţa, județul Vrancea, din anul 2004, iar acum a candidat pentru un nou mandat din partea PNL Vrancea.
Edilul a câștigat cu 480 de voturi, în timp ce contracandidatul său, independentul Costel Seciu, susținut de USR-plus, care este secretarul comunei, a reuşit să strângă 479 de voturi din cele 1.346 de voturi valabil exprimate, conform rezultatelor provizorii comunicate luni de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), informează Agerpres.
Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la Constanța, a crezut că este noul primar al orașului și a sărbătorit victoria în alegeri cu șampanie, aplauze și tot tacâmul.
Dis de dimineață, colegii săi din USR-PLUS încă mai împărțeau funcțiile prin Primăria Constanței, așa că nici n-au știut ce i-a lovit când a venit anunțul Biroului Electoral Județean: câștigător în Constanța este Vergil Chițac, de la PNL, cu 4.000 de voturi mai multe!