Alegerile locale de anul acesta au stârnit și controverse în spațiul public. Printre preferințele românilor s-au numărat și condamnați cu suspendare sau primari care au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu minore. Dacă unii români au fost revoltați pe rețelele sociale de noii aleși locali, alții le-au dat votul și și-au arătat admirația pentru ei.
Una dintre surprizele uriașe ale acestui scrutin este alegerea lui Cristian Popescu Piedone în funcția de primar al Sectorului 5, el candidând din partea formațiunii fondate de Dan Voiculescu – Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). Deși sondajele îl arătau pe locul 4, fostul edil al Sectorul 4 ar fi reușit să-i convingă pe alegătorii din Sectorul 5 să-l voteze și să câștige Primăria Sectorului 5 cu 28,08% din voturi. Cel puțin așa arată rezultate parțiale.
Alegerea lui Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță, în dosarul Colectiv, la opt ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu, a stârnit revolta în spațiul public.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel București a antamat dezbateri în procesul Colectiv pe 30 septembrie, pe 16 octombrie, pe 28 octombrie, pe 13 noiembrie și pe 25 noiembrie.
Copiii din Sectorul 5 merită să crească frumos și în siguranță! Seniorii din Sectorul 5 merită să trăiască decent după o viață de muncă! Voi toți meritați să fiți tratați cu respect!V-am cerut să aveți încredere în mine și nu m-ați dezamăgit! Va promit că nici eu nu vă voi dezamăgi! Mă apuc de treabă! Meritați să trăiți într-un sector în care părerea voastră contează, în care sunteți ascultați! Lucrurile se vor schimba, dragi prieteni! Voi fi 24/24 printre voi, împreună vom găsi rezolvare la problemele care vă macină de atâta amar de vreme.Vin către primărie! Vin cu poporul, cu locuitorii din sectorul 5! Primăria este de fapt a oamenilor! Iar voi, necuraților, plecați acasă! Ați făcut suficient rău!, a scris Piedone pe pagina de Facebook.
Cetățeni, jurnalliști, oameni politici au criticat aspru alegerea lui Piedone la Sectorul 5: ”Eu reneg sectoru 5. E o cauză pierdută”, ”Foarte trist și incredibil de dureros”, ”O decizie revoltătoare”, ”Să sperăm că Justiția va da un verdict corect”, ”Piedone nu va fi primar. Acest lucru este inacceptabil”, scriu mai multe persoane pe rețelele sociale.
În dosarul Colectiv, fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat – în primă instanță – la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
El este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.
Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
De asemenea, în 2018, Piedone a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsit vinovat că și-a folosit funcția de edil pentru a avantaja firmele copiilor săi.
Fostul primar a fost trimis în judecată pentru că a dat personal avizele și autorizațiile firmelor patronate de cei doi fii ai săi.
Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz Băi care și-a umilit fetița și a revoltat întreaga țară, a câștigat un nou mandat. Edilul a sărbătorit cu artificii și sute de oameni în fața primăriei după ce a aflat victoria. Susținătorii săi s-au adunat, au aplaudat minute în șir și au dansat pe muzică populară alături de edil.
În timp ce unii l-au sancționat în spațiul online, alte persoane i-au trimis sute de urale și felicitări: „Cea mai frumoasă atmosfera din tara e la Sâjgeorz-Băi!!!”, au scris susținătorii acestuia pe Facebook.
Când a fost anunţat că a câştigat alegerile, prezentându-i-se rezultatele pe diferite secţii de votare, Ogâgău a afirmat: ”Deci, i-am ciuruit”. În prezent, edilul este cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului, pentru că şi-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ţinând-o dezbrăcată, în genunchi.
Contracandidatul lui Ogârău, Daniel Suciu, a scris pe Facebook că „Da, Sângeorzul a ales. A ales altă cale, dar a ales! Decizia oamenilor este sfântă și nu pot decât să le fiu recunoscător celor ce au crezut în mine și în echipa mea. Vă mulțumesc tuturor și succes învingătorilor”.
Înregistrarea video a fost făcută publică de presa locală. Edilul a replicat într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, susținând că totul este pus la cale de adversarii săi politici și menționând – în favoarea metodelor sale de „educație” un citat din Biblie: „Cine cruță nuiaua, își urăște fiul, dar cine îl iubește are grijă să îl disciplineze”.
Damian Butnariu, primarul din Iași care a recunoscut că a făcut sex cu două minore chiar în sediul primăriei, a fost reales în funcție.
Edilul a candidat ca independent și a obținut 555 de voturi, în timp ce principalii săi contracandidați, Radu Pârlea de la PMP și Daniel Grozavu, de la PSD, au primit 419 și, respectiv, 335 voturi.
Damian Butnariu a fost exclus în ianuarie 2020 din PNL, după ce în spațiul public a apărut informația că, în iulie 2007, a plătit două minore pentru a face sex cu el chiar în sediul primăriei.Politicianul a recunoscut acest lucru în fața instanței, unde a fost audiat ca martor într-un dosar de trafic de minori și complicitate la viol.
Dragi cetățeni, Ziua de 27 septembrie 2020 a fost un examen pentru mine, pe care l-am promovat cu ajutorul dumneavoastră. Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o prin votul dumneavoastră și totodată tuturor celor care ați ieșit la vot și ați arătat că vă pasă de viitorul Comunei Mogoșești-Siret. Mi-ați înmânat al cincilea mandat de primar și vă mărturisesc că sunt deosebit de onorat. Votul dumneavoastră oglindește dorința de a continua împreună cu implicare și profesionalism, munca de reconstrucție și modernizare a Comunei Mogoșești-Siret”, a transmis Damian Butnariu pentru Jurnalul Regional.