Recomandare de carte. „Restituirea” – O gură de aer în plămâni

Anamaria Bancea este de profesie arhitect, dar a moștenit pasiunea pentru literatură de la bunica ei, profesoară de limba română. În timpul școlii a descoperit și dragostea pentru scris. În cei câțiva ani pe care i-a petrecut în Statele Unite, a publicat articole pe teme de arhitectură în câteva reviste de specialitate.

În 2015, Anamaria se întoarce la ficțiune. Pentru a-și crea povestirile și personajele (abordând science fiction, realism magic sau teme postmoderne), Anamaria se inspiră din cele mai banale întâmplări cotidiene, după cum ea însăși o mărturisește: o fotografie văzută pe Facebook, o vorbă auzită pe stradă, o persoană observată cu coada ochiului în oraș sau o idee mai mult sau mai puțin năstrușnică auzită la unul din atelierele literare la care participă frecvent.

Așa cum mărturisește, ideea cărții Restituirea – volumul ei de debut, publicat în 2017 de Crux Publishing – s-a născut în urma unei călătorii cu autobuzul, transformându-se ulterior dintr-o povestire într-un roman de sine stătător. „Deși o asemenea deplasare pare momentul potrivit pentru a citi, prefer să observ oamenii din jurul meu, să îmi imaginez cum e viața lor, cine ar putea fi și cum s-ar comporta în unele situații”, spune autoarea.

În romanul Restituirea, parcă și existența însăși pare să își târască papucii prin canicula bucureșteană, fără să îi pese prea mult de oamenii care trec prin ea. În trupul împuținat de ani al Aureliei Puchici arde dârzenia tuturor acelor femei de viță nobilă pe care istoria le-a îndoit de mijloc, dar nu le-a frânt. Prin cabinetul avocatului Cruțescu s-au perindat mii de hârtii și povești de familie, dar nici una nu seamănă cu acea adunătură bizară de străini, legați de sânge, dar despărțiți de viață.

Pregătiți de întâlnire, doamna Puchici și domnul Cruțescu se pun pe treabă. În același oraș, dar parcă în universuri paralele, Eugenia, Mimi, Mihnea și Dodo sunt mai vii ca niciodată, treziți brusc din toropeală de sunetul telefonului. Este destinul, care îi anunță că are de plătit câte o datorie fiecăruia dintre ei.

Implicarea autoarei în poveste este completă, iar scriitura sfidează convențiile, fără a fi lipsită de un lirism aparte și de o sensibilitate evidentă. Anamaria Bancea își iubește sau antipatizează personajele cu sinceritate. Decorul, limbajul și tehnicile narative folosite se îmbină perfect cu ingredientele curentului postmodern pentru ca romanul Restituirea să poată fi înțeles și mai ales simțit pe mai multe paliere și în mai multe chei de lectură.

Ca să o cităm pe jurnalista Dollores Benezic, romanul Restituirea este o poveste prea frumoasă ca să nu fie scrisă.

“Toate personajele și scurta, improbabila lor întâlnire în autobuz îți deschid ușa unei construcții surprinzătoare, cu coridoare secrete, colțuri întunecate, așezată pe un subsol igrasios, cu iz de comunism. Povestea construită de Anamaria Bancea, arhitect de meserie, este o Restituire, o reparație morală a unei greșeli pe care unii au comis-o, alții le-au fost complici, mulți i-au tras ponoasele și niciunii nu vor să și-o asume.  Este evident o poveste prea frumoasă ca să fie adevărată, pentru că în România de azi, în care se petrece acțiunea romanului, restituirile proprietăților confiscate de comuniști au fost uitate undeva într-un colț prăfuit al existenței noastre dominate de prezentul tot mai isteric.

Totuși nu ne împiedică nimic să ne imaginăm, așa cum a făcut și autoarea, ce-ar fi dacă…? Cum ar reacționa tanti Mimi dacă ar afla că moștenește un fost moșier din Bărăgan? Dar Mihnea, corporatistul elitist, s-ar putea uita la o fată simplă ca Eugenia din Chitila? Este posibil să repari după mai bine de jumătate de secol viața cuiva, distrusă doar pentru că la un moment dat în istorie un strămoș a făcut o alegere greșită? Este posibil să mai repari ceva prin bunătate, altruism, iubire? Anamaria Bancea pare a fi o optimistă, dar asta nu o împiedică să-și pedepsească personajele cu tușe care trădează fie propriile prejudecăți, fie prin asta vrea să le sublinieze pe cele comune – aici nu m-am lămurit, oricum arhetipurile descrise i-au ieșit perfect.

Nu mă pot decide cu ce anume fragment din carte să vă deschid apetitul, mi se pare că i-aș face o nedreptate autenticității lui tanti Mimi, nobleței doamnei Puchici, misterului Eugeniei sau umorului mucalit al domnului avocat Cruțescu, așa că vă recomand s-o citiți singuri. O să fie ca o gură de aer în plămâni care vă va face să-i priviți altfel pe colegii de autobuz data viitoare.”

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.