Declarațiile politice curg după ce deputatul independent Adrian Dohotaru (fost membru USR) a depus vineri la Senat un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021, invocând situația pandemică din România. Iniţiativa vine în contextul în care PSD şi ALDE au solicitat insistent amânarea scrutinului programat pentru 6 decembrie 2020. Însă, în practică, amânarea alegerilor parlamentare este, în acest moment, foarte puțin probabilă. Lucrurile s-ar putea schimba însă, dacă România intră în stare de urgență.
Marcel Ciolacu și-a reafirmat astăzi susținerea pentru acest proiect, în contextul în care „situația medicală se va agrava”. La rândul său, liderul PRO România, Victor Ponta și-a exprimat vineri, la Antena 3, susținerea pentru o eventuală amânare a parlamentarelor, în timp ce președintele PMP, Eugen Tomac a declarat, tot vineri, că alegerile trebuie să aibă loc pe 6 decembrie. UDMR și-a exprimat anterior poziția și, cel mai probabil, nu va susține o astfel de inițiativă legislativă. Iar în ce privește opțiune liberalilor și a USR PLUS, lucrurile sunt extrem de clare: parlamentarele vor avea loc pe data stabilită de Guvern.
Potrivit proiectului depus la Senat de Adrian Dohotaru, „data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților se stabilește în ziua de duminică, 14 martie 2021”, însă în ecuația acestui demers intră mai multe mecanisme legislative. Primul este Constituția României.
ARTICOLUL 63:
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
Marți, Curtea Constituțională a decis că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare, respingând contestația președintelui Klaus Iohannis pe această temă, însă nu este în vigoare nicio prevedere în acest sens. Însă președintele s-a exprimat ferm împotriva amânării parlamentarelor și are pârghiile de a bloca o astfel de inițiativă. Cel puțin până când va deveni tardivă, adică după data de 6 decembrie.
Dacă preşedintele Iohannis şi Guvernul doresc să blocheze viitoarea lege care stabileşte alegerile parlamentare pentru data de 14 martie 2021, s-ar putea ajunge la o situaţie stranie, cu o decizie definitivă în campania electorală sau chiar în preajma alegerilor.
La rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean spune că „mandatul actualului Parlament încetează în 21 decembrie 2020, iar potrivit Constituției alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului”.
„Noi suntem pregătiți și vom bate din nou PNL în alegerile parlamentare, cu toată campania făcută direct de la Cotroceni! Însă, dacă situația medicală se va agrava – așa cum atrag atenția toți specialiștii din domeniu – vă spun clar: NU vom ezita nicio secundă în a alege viața oamenilor și nu diurnele și deplasările atât de dragi președintelui Iohannis și partidului său!”, a scris vineri, Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook, după ce joi a declarat că PSD ar putea înainta un proiect de lege pentru amânarea parlamenarelor.
https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/posts/5153296268029113?__xts__[0]=68.ARAg16nO36PbUD_MzYFdi-rCyKNTax2QoOWNB8xevj4WqxQP6gawm-oqgttbofzjg00PvRC3Nn9NegRl0uboLnZJTnrHdHlEl8D3hTR-ZaPI6BQaE0GXJMc_Dt02nZX1-Y7quuNMKWFe0kjuV4NdZ-qMpUQLJHMZzFe4gsL_fBbE5mb94_loGUEozMJjZLv-htU3XIQMnEQgr1R-ZQ79lF2uKCw9E5iA2Vu_YDN4kAvu32oYRwDnzzOCtfL0NR1HdsG-B4kHIOm3ldtjC9hKnZ1F6D5M123ItoM5PNIAeWRecUaIATMK7xRro741_jiCrJTEbe3WA8SxQ9avS3ZvJ0Qf&__tn__=-R
„Din punctul meu de vedere, mandatul actualului Parlament expiră pe 20 decembrie și ținând cont de structura actualului Parlament, care este departe de a reflecta opțiunile actuale ale populației, reflectă opțiunile din 2016 și care nu mai au nicio legătură cu opțiunile de azi, actualul Parlament cu cât își încetează mai repede mandatul, cu atât e mai bine pentru România”, a declarat vineri președintele PNL, premierul Ludovic Orban.
„Dacă o vor permite condițiile, noi considerăm că alegerile trebuie organizate anul acesta pentru a intra într-o logică de stabilitate”, a declarat joi, liderul USR Dan Barna.
Dacă se va ajunge la un vot în Parlament, „vom vedea argumentele la acel moment. Poziția noastră prezentă e că România are nevoie de un guvern stabil”, a subliniat Barna pentru Europa Liberă.
Președintele PMP, Eugen Tomac, spune că PMP nu este de acord cu amânarea alegerilor.
„Nu suntem de acord și nu vom fi de acord Alegerile vor fi organizate pe 6 decembrie. Avem un număr mare de infectări, dar viața merge înainte, democrația nu poate fi pusă între paranteze.”, a spus Eugen Tomac, la Antena 3.
Traian Băsescu, fost președinte, actual europarlamentar e de părere că „ va trebui luată o decizie care să țină cont, totuși, că sănătatea populației este prima opțiune”, s spus fondatorul PMM pentru Europa Liberă.
„Cred că orice măsură care se ia pentru a diminua numărul de îmbolnăviri este binevenită.Va trebui foarte bine cântărită decizia”, a declarat și Traian Băsescu.
La rândul său, liderul PRO România, Victor Ponta, crede că amânarea alegerilor este oportună dacă lucrurile se agravează în plan epidemiologic. În opinia sa, organizarea unor alegeri în plină epidemie „înseamnă că îți asumi un risc și se mărește presiunea pe sistemul de sănătate”. Ponta este de părere că și creșterea numărului de îmbolnăviri în România este urmare a campaniei electorale.
https://www.facebook.com/victor.ponta/posts/3534974129875782?__xts__[0]=68.ARA89mVLtsUdAXgez6vHN84JH_HrIgWZ0zRsEbyUPFAqIOfaXrW1iIGKj8DayDBKDvtjoU1lf48yMhNLEmK0cjLD3YzHgxCh9BeFP7xPw5hTpqCgvlKTtoMgtAHcwYCKLDAfI8ipr7-57pJA0exsAE75ighEFw2Wh1qm1xolKv-u9YO7HQbVLhzxm4PI1LYjrREhUm9c7T6d8UrlezmM1nSyAaHQgRLKeBn_dHx9StjXJ1c492sWJBSOk9BtZH9DymK4b2SKVdNukYa9mIFGVfB2SybuEC2DrW8NAYtXHSPvOyfPhW4l6byc3YPM-2uvBdlCIP27dT9sdFxF20r7p02HjQ&__tn__=-R
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a pronunțat miercuri ca alegerile parlamentare să fie organizate în martie 2021, invocând motive de siguranţă sanitară.
„Curtea Constituţională a stabilit că legea care prevede că Parlamentul României este cel care stabileşte data alegerilor parlamentare este constituţională. În aceste condiţii, cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare. Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus. Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări şi încă nu au venit valurile de la deschiderea şcolilor şi alegerile locale. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor şi gripelor de sezon care vor complica şi mai tare situaţia medicală”, a scris Tăriceanu miercuri pe Facebook.
https://www.facebook.com/tariceanu/photos/a.925211864160296/4059278480753603/?type=3&theater
„Nu trebuie amânate alegerile, eu am susținut că alegerile parlamentare ar trebui organizate chiar cu o săptămână mai devreme.6 decembrie este ultima zi, dacă ținem cont de prevederile Constituției”, a declarat, pentru Europa Liberă, Kelemen Hunor, liderul UDMR.
Guvernul stabilise deja data alegerilor pentru 6 decembrie, iar preşedintele Iohannis s-a exprimat categoric împotriva amânării alegerilor. Totuşi, CCR a declarat constituţională legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor parlamentare.