Mihai Morar: ”Sunteți ”șefi pă România”! iar România, o țară fără lideri” (OPINIE)

O să scriu în cuvinte simple. Așa cum ar trebui să vă conduceți și voi poporul. Pentru că, vedeți voi, dezumanizarea și dezbinarea acestui popor, înrăirea și în înrăutățirea lui, vă aparține. V-ați trezit șefi peste o țară și habar nu aveți să îi fiți lideri. V-ați instalat stăpâni peste un popor care doar vă urmărește, dar nu vă urmează.

E în regulă și în virtutea democrației să organizezi alegeri în pandemie. E de înțeles să nu vorbiți aproape deloc despre criza sanitară în timpul campaniei electorale. E previzibil, chiar dacă jalnic, să pui din nou restricții la o săptămână după ce ai chemat lumea la urne. În situația în care se află sistemul medical din România, oricine înțelege că e nevoie să oprim răspândirea nevăzutului și necuratului. Asta, desigur, dacă n-ar transpira prin toți porii voștri de politruci mici de secol 21 singurul scop pe care îl aveți în momentul ăsta: organizarea alegerilor parlamentare în decembrie. Iar pentru acest interes sunteți în stare să sacrificați ceea ce niște adevărați lideri nu ar sacrifica niciodată: binele suprem al unui popor și unitatea lui.

Pentru că da, asta este menirea conducatorilor în istorie. Să se ridice deasupra treburilor mărunte, să planeze, precum vulturii, deasupra teritoriului, să fie în stare să vadă imaginea de ansamblu și să muncească necontenit pentru binele suprem al grupului și pentru unitatea lui. Liderii conduc un ”eco-sistem”, nu un ”ego-sistem”.

Liderii nu caută să ia măsuri neapărat populare. Dar iau mereu în calcul binele poporului, chiar dacă poporul nu vede binele imediat. Asta se numește viziune. Dar când, la o săptămână după alegeri, închizi restaurante, teatre și cinematografe, fără să fii în stare să justifici de ce tocmai acestea se fac vinovate pentru explozia infectărilor, nu ești decât un despot, nicidecum un lider. Așa se explică de ce astfel de măsuri luate niște ”șefi” mediocri nasc în rândul populației un comportament pasiv-agresiv.

Am ajuns să confundăm autoritatea cu exuberanțele dictatoriale ale discursurilor lui Arafat sau cu degetul arătător ridicat către popor ale unui Neica … Vela. Însă, autoritatea este ceea ce separă liderii, adevărații conducători, de niște bieți trecători. În Roma Antică, ”auctoritas” nu însemna doar autoritate. Traducerea corectă ar fi prestigiu, statut. Iar autoritatea unui conducător se câștiga, nu se primea. Un membru al senatului roman nu putea să aspire la funcții mai înalte dacă nu avea ”auctoritas”.

În ”Legile Naturii Umane”, Robert Greene spune că un lider, pe lângă viziune, trebuie să arate empatie: ”Când liderii eșuează să ridice cei doi stâlpi gemeni ai autorității – viziunea și empatia – se întâmplă următorul fapt: cei din interiorul grupului se rup și se distanțează de conducere.” Viziune și empatie. Nu cumva e exact ceea ce nu regăsești în leadership-ul meschin al României?

Câtă viziune și câtă empatie e în declarația unui președinte care în mesajul lui către națiune spune că avem două pericole: ”sănătatea publică e amenințată de COVID-19, iar politica românească de PSD”? Nicio urmă. Un lider nu poate ”vinde” unui popor scopul lui politic, altfel perfect îndreptățit, drept ideal național. Țelul unui popor e întotdeauna mai mare decât ”a scăpa de PSD”. Acesta poate fi binele suprem pentru ”ego-sistem”, dar în nici un caz pentru ”eco-sistem”.

Într-un articol recent din Financial Times, un jurnalist încearcă să explice succesul Germaniei în lupta cu pandemia. Și spune că secretul pornește de la atitudinea liderului. A cunoscut-o pe Angela Merkel în 1990, când actualul cancelar era doar un consilier al președintelui Germaniei de Est. Ceea ce l-a impresionat încă de atunci la Angela Merkel a fost echilibrul, stăpânirea și calmul de care putea dovadă în mijlocul haosului evenimetelor istorice din Germania acelor ani.

”Langsam aber sicher” e secretul Germaniei și în vremea crizei sanitare actuale. Încet, dar sigur. Acesta este și stilul de leadership al Angelei Merkel: ”să creezi consens peste tot acolo unde poți, să inspiri prin valori temeinice, nu prin discursuri pompoase.”

În timp ce unii scriu istoria, noi ne trăim, în continuare, isteria. O țară plină de șefi. De sus până jos. De la șefuți până la “Șefi pă România”. O țară în care e boală șefia, din care nu se mai ridică niciun lider pentru România.