Nicușor Dan, edilul proaspăt ales al Capitalei, a dezmințit zvonurile potrivit cărora ar lua în calcul să desființeze echipa de handbal CSM București. Clubul a fost susținut de Primăria București cât timp Gabriela Firea s-a aflat în fruntea instituției.
Actualul primar a ținut să precizeze că, pentru moment, nu se pune problema dizolvării echipei de handbal CSM București, care depinde de bugetul Capitalei. Nicușor Dan și-ar dori, însă, ca gruparea să atragă sponsori și să nu mai aibă legătură exclusiv cu Primăria Capitalei.
„Clubul Sportiv Municipal are echipa de handbal pe care o cunoaştem cu toţii, dar are şi foarte multe echipe de copii şi juniori, pe care aş vrea să le păstrăm în continuare. În ceea ce priveşte echipa de handbal, ea este o oportunitate pe care noi o avem.
Nu cred că a fost ‘vândută’ corect, în sensul de marketing, performanţa pe care ea reuşeşte să o susţină constant. Nu se pune problema desfiinţării în acest moment a echipei de handbal feminin, dar mi-aş dori foarte mult ca banii pe care ea îi atrage din alte surse decât Primăria Capitalei să fie mult mai mulţi decât o face în momentul de faţă„, a declarat Nicuşor Dan, într-un interviu la RFI.
Nicușor Dan a ținut să precizeze că, în perioada următoare, va controla atent finanțarea echipei CSM București: „Deci în orice caz, nu o să avem o decizie brutală în privinţa ei, dar o să avem o preocupare în ceea ce priveşte finanţarea ei pe anii următori„.
Recent, Adrian Vasile, antrenorul lui CSM București, declara că nu-și face griji în privința viitorului echipei de handbal.
„Nu s-au făcut modificări în organigramă, noi ne vedem de antrenamente, la ce ne pricepem. Cred că în România nu sunt multe domenii în care activăm la nivel de excelenţă şi unde facem asta ar trebui să ne îngrijim de acest domeniu. De aceea, o altă abordare legată de sport în Bucureşti şi în România ar fi greşită„, a declarat Adrian Vasile.
CSM Bucureşti este una dintre cele mai puternice echipe de handbal din Europa, fiind o prezență contantă în grupele Ligii Campionilor, competiție pe care a şi câştigat-o în 2016.
CSM Bucureşti este un club susţinut de Primăria Capitalei. Are 14 secţii sportive, inclusiv de scrabble, yachting sau motociclism.