Cât te costă mutatul într-o casă nouă. Suma pe care trebuie să o scoți din buzunar pentru acte, renovarea și amenajarea unei locuințe

Cât te costă mutatul într-o casă nouă. Suma pe care trebuie să o scoți din buzunar pentru acte, renovarea și amenajarea unei locuințe
În afară de prețul efectiv de achiziție al unei proprietăți, mutarea în casă nouă presupune și cheltuieli adiționale. Sursă foto: Pixabay.com
Publicat: 09/10/2020, 15:44

Ai găsit locuința potrivită și abia aștepți să te muți în ea? Dacă proprietatea în discuție are ceva curte și chiar o grădină, nerăbdarea ta este întru totul de înțeles.

După perioada petrecută în izolare anul acesta, pe fondul pandemiei de Covid-19, mulți dintre potențialii cumpărători de pe piața imobiliară autohtonă au devenit mai interesați de case și vile. Dacă te numeri printre cei care vor să facă o asemenea achiziție, cu siguranță ești interesat de detaliile practice implicate într-o tranzacție imobiliară – cum ar fi actele necesare pentru a deveni proprietar, dar și câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru ele. Acestea, dar și altele, le poți afla din cele de mai jos.

Actele necesare pentru achiziționarea unei case și prețul lor

Pentru ca o tranzacție imobiliară să fie legală, vânzătorul și cumpărătorul trebuie să încheie un contract de vânzare-cumpărare la notar – motiv pentru care ambele părți trebuie să prezinte o serie de documente; dintre acestea, vânzătorului îi revin majoritatea, iar cumpărătorului/cumpărătorilor doar câteva: actul/actele de identitate, certificatul de căsătorie, eventualele convenţii matrimoniale și, dacă este cazul, procura în baza căreia acesta va fi reprezentat la semnare de către un mandatar. În schimb, cumpărătorul trebuie să țină cont de o serie de costuri suplimentare în momentul încheierii tranzacției propriu-zise:

Contract de vânzare-cumpărare

Încheierea unui contract de vânzare-cumpărare se face în schimbul unui onorariu notarial – care revine, cel mai adesea, cumpărătorului (în absența unui acord în sens contrar, stipulat în contract). Valoarea acestei taxe se află în proporționalitate directă cu cea a imobilului achiziționat, astfel că, pentru o casă sau vilă achiziționată cu 80.000 de euro, va trebui să plătești circa 4.400 de lei, potrivit calculatorului de taxe disponibil pe notariate.ro. Un cumpărător prin credit cogarantat de către stat (prin programul Noua Casă) va beneficia de o reducere la acest capitol, astfel că suma pe care va trebui să o achite va ajunge la circa 3.100 de lei. Important de menționat este că, potrivit sursei citate, taxele notariale pot varia de la un notariat la altul, întrucât nu toate practică tariful minim legal.

Taxa de intabulare

O altă cheltuială de luat în calcul de către cumpărător este și taxa de intabulare către ANCPI, în temeiul căreia se va înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al noului deținător al imobilului. Potrivit calculatorului de pe notariate.ro, pentru o casă sau vilă vândută la un preț de 80.000 de euro, valoarea acestei taxe se situează la 585 de lei, indiferent dacă tranzacția este finanțată printr-un credit Noua Casă sau nu. Potrivit edirect.e-guvernare.ro, „notarul public este obligat să ceară, din oficiu, înscrierea în cartea funciară […] [și] va trimite cererea de înscriere a actului notarial, în ziua întocmirii lui sau cel mai târziu a doua zi, la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în a cărui rază de activitate se află imobilul”.

Valoarea onorariului notarial și a taxei de intabulare se află în proporționalitate directă cu prețul de achiziție al imobilului. Sursă foto: Pixabay.com

Contractul de credit

Dacă vrei să cumperi o casă sau o vilă, trebuie să știi că și pentru procedura de contractare a unui credit la bancă sunt necesare anumite documente adiționale. Iată care sunt actele de care vei avea nevoie – și cât costă ele, cu aproximație:

  • Prezentarea unui raport de evaluare a imobilului este o condiție obligatorie în momentul încheierii unui contract de credit; realizarea acestui document nu este, de regulă, foarte costisitoare – pentru un apartament vei avea de plătit, probabil, aproximativ 100 de euro.
  • Polița facultativă de asigurare a casei este și ea solicitată la acordarea unui credit (ipotecar standard sau cogarantat de către stat, prin programul guvernamental Noua Casă); această asigurare suplimentară va trebui înnoită în fiecare an, pe toată durata rambursării împrumutului, iar costul său se situează, pentru o locuință la bloc, de regulă, tot la circa 100 de euro.
  • Pentru creditele ce beneficiază de garanția statului, băncile mai solicită, în momentul deschiderii contului de credit, și constituirea unui depozit colateral, ca garanție suplimentară. Acesta este echivalent cu trei rate lunare de dobândă (și poate ajunge, astfel, la 500-600 de euro sau chiar mai mult, în funcție de valoarea finanțării și de perioada de rambursare).
  • Tot pentru împrumuturile prin Noua Casă se percepe și un comision anual către Fondul de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Acesta se aplică doar la cuantumul sumei garantate de către stat (a cărei cotă-parte din total poate varia) și nu la valoarea efectivă a creditului.

Diferența de schimb valutar

O altă taxă legată de contractul de credit, de care puțini cumpărători sunt conștienți în momentul în care solicită o finanțare de la o bancă, este și diferența de schimb valutar care îi revine cumpărătorului care achiziționează o proprietate în altă monedă decât cea în care primește creditul. În momentul de față, majoritatea creditelor ipotecare sunt acordate în moneda națională, chiar dacă prețurile locuințelor sunt exprimate adesea în euro – cel puțin în marile orașe, precum București, Constanța, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca sau Iași. Astfel, deși valoarea apartamentului în lei va fi calculată la cursul BNR, schimbul valutar se va face la cursul băncii de la care ai contractat creditul. Spre exemplu, la un curs mediu (la BNR) de 4,8705 lei pentru un euro, banca îți va putea împrumuta, ca echivalent al sumei de 70.000 de euro, 340.935 de lei. Pentru ca această sumă să fie convertită în euro și apoi transferată vânzătorului, tu va trebui să achiți și comisionul de schimb valutar al băncii – care va varia de la caz la caz, dar va depăși, oricum, suma de 1.000 de euro (echivalent lei).

Cât trebuie să investești în renovarea locuinței

Lista cheltuielilor implicate de o mutare în casă nouă nu se termină cu cele menționate mai sus. În cazul în care ai achiziționat o casă veche și nu una nou-construită, sunt șanse mari să fii nevoit să-ți faci și un buget de renovare (dacă nu ai făcut-o deja). Costurile vor varia, desigur, de la caz la caz, în funcție de amploarea lucrărilor necesare, dar și de suprafața locuinței achiziționate. Dacă proprietatea se găsește într-o stare bună de funcționare, necesitând doar mici reparații și, poate, o zugrăveală proaspătă, ai șanse să te situezi sub pragul de 1.000 de euro. Dacă ai în vedere schimbări mai ample – și mai ales dacă vei include în proiect și curtea și grădina –, va trebui să scoți din buzunar câteva mii bune de euro (în funcție, desigur, și de calitatea materialelor folosite).

Cât te costă mobilarea și amenajarea

De o investiție consistentă, anume un minimum de aproximativ 3.000 de euro, va trebui să fii pregătit și dacă vrei să mobilezi și să amenajezi o casă sau o vilă de la zero. Astfel, electrocasnicele te vor costa, probabil, puțin sub 1.000 de euro (dacă alegi produse basic), dar vor putea depăși cu ușurință această sumă (dacă vei opta pentru produse de ultimă generație). Pe de altă parte, probabil că mobilarea completă a unei vile te va costa cel puțin 2.000 de euro – dacă te vei orienta spre produse noi, dar mai accesibile ca preț.

Costurile de renovare și amenajare a casei vor varia substanțial în funcție de calitatea materialelor și produselor folosite. Sursă foto: Pixabay.com

Concluzii

Dacă vrei să știi nu doar cât costă actele pentru o casă, ci și alte aspecte implicate în procesul de tranzacționare, pe Imobiliare.ro poți găsi, pe lângă o multitudine de articole și alte informații utile, și o serie de ghiduri special concepute pentru clientul cumpărător. În plus, cel mai mare site de profil din România îți pune la dispoziție o largă varietate de anunțuri imobiliare din întreaga țară. Filtrele avansate de căutare îți asigură o bună experiență de utilizare, ajutându-te să găsești rapid locuința potrivită, dintr-un top al ofertelor relevante pentru tine. Vei putea selecta, astfel, nu doar orașul și zona/zonele care te interesează, ci și caracteristicile dorite (etajul, suprafața, tipul de compartimentare etc.). Opțiunea Video/Foto 360, nou dezvoltată, te va ajuta să-ți dai cât mai bine seama cum arată o locuință, chiar înainte de a merge la vizionare. Toate acestea sunt disponibile atât pe site-ul propriu-zis, cât și în aplicația pentru mobil, disponibilă în mod gratuit în App Store și Google Play.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării