Vaccinul anti-COVID ar putea costa între 5 euro și 20 de euro, iar primele doze ar putea să apară până la finalul anului, a declarat reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.
Cred că până la sfârșitul anului, vor ieși cel puțin două vaccinuri. Prețul unei doze de vaccin ar putea costa între 5 euro și 20 de euro. Nu este un preț de nesuportat. Cu precizarea că vor fi două doze de vaccin. Al doilea vaccin se va face la un interval de 30-60 de zile”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.
Vaccinul românesc anti-COVID se află în testări în vestul țării. Prof. Virgil Păunescu a explicat, în exclusivitate pentru Gândul.RO, că vaccinul dezvoltat de OncoGen este dintr-o generație net superioară celorlalte tehnologii și are cel puțin patru puncte tari.
Folosește cea mai nouă tehnologie care permite obținerea unui vaccin împotriva unui agent infecțios.Terapia este foarte eficientă pentru că este personalizată și poate fi adaptată la populații mari cu caracteristici imune asemănătoare. Administrarea se face pe cale nazală și astfel protejează foarte bine porțile de intrare- e ușor de administrat și ușor de acceptat de populație. Tehnologia care stă la baza vaccinului este flexibilă și poate fi rapid adaptă in funcție de modificările pe care le suferă virusul”, a declarat profesorul Păunescu pentru GÂNDUL.RO
„Niciunul dintre vaccinurile aflate în dezvoltare nu pare să fie afectat de aceste mutații. Mutațiile sunt cu zecile, nu este numai acesta. În general supraviețuiesc mutațiile care au un avantaj față de celelalte forme: ori se lipesc mai ușor față de celelalte forme. Ori se lipesc mai ușor de receptori, infectează mai ușor oamenii, ori se produc în cantități mai mari”, explică profesorul Virgil Păunescu pentru GÂNDUL.RO..