Conflictul între Gabriela Firea și Florin Cîțu ajunge în etapa „artilerie grea”, după ce ministrul Finanțelor a anunțat duminică seara dezvăluiri după controalele dispuse de Inspecția Economică la Primăria Capitalei. Luni, Cîțu a prezentat oficial o „situație generală” a finanțelor Primăriei Municipiului Bucureşti, precizând pe Facebook că ar fi vorba despre un prejudiciu de 200 milioane lei. Ministrul declară că au fost constatate fapte „care ar putea întruni elemente constituite ale unei infracțiuni, potrivit legii penale” și le detaliază. În replică, Primăria Generală arată, într-un comunicat, că neregulile constatate datează din perioada 2012 -2015, înainte de începerea mandatului Gabrielei Firea și că toate măsurile au fost „ verificate, avizate și certificate de Trezoreria Municipiului București, aflată în subordinea Ministerului Finanțelor”.
„Primăria Municipiului București a contestat în instanță acest raport, ca fiind întocmit fără profesionalism și cu rea-credință, în condițiile în care documentele și explicațiile scrise oferite de reprezentanții PMB, conform legii, au fost ignorate în totalitate” – se arată în comunicatul PMB
Schimbul instituțional de „replici” între Ministerul Finanțelor și Primăria Municipiului București este dublat de un schimb de replici pe Facebook între reprezentanții acestor instituții: Florin Cîțu și Gabriela Firea, care își încheie mandatul după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile locale, fiind desemnat noul primar al Capitalei.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunțase de duminică dezvăluiri după controalele dispuse de Inspecția Economică la Primăria Capitalei, precizând că a vrut să prezinte modul în care au fost cheltuiți banii publici la PMB, în contextul schimbării conducerii, după alegerile din 27 septembrie.
După ce a prezentat detaliat rezultatul controlul efectuat la începutul anului într-o declarație de presă transmisă video luni, 12 septembrie, Câțu a sinterizat concluziile pe Facebook:
Să fie clar pentru toată lumea. Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane euro), a scris Florin Cîțu.
https://www.facebook.com/florinVcitu/posts/2431854317109213?__xts__[0]=68.ARBOnmJQgPaK5hvPdqWddASjLp9RzG_vH-IMPjhuE2vfMCZZQq847I2kGRxbjGPBfEcT51c2LqLYGJGRVjMAnpTOGIJzR0dqym33ENjw3Ge4II6rI9Kj6voGDlJmlpZpaN2i6ksx3GDf2Am6mhhpWvU19cLJNqaNkNjXS9Zm4cVPR4Q_Mf94EppGxnNG4_7ljdE6Mmh8ezrxLlLcpeamy5T6Xgi0cHzIEBvpUKYrPH2tn5CDgZA2y9XfNzoEysf08o4gECSdXZQbd3AVUJYdI_W0fLaY8sUACsF2McS1sQ8UU7E-RCRL5GZBuWK-3Xh83OIOI1EixNDzkEbP_SS-rIdh&__tn__=-R
În replică la raportul prezentat și detaliat de Cîțu, Firea a transmis un mesaj pe Facebook, dublat de o serie de precizări oficiale transmise de Primăria Capitalei.
„Sa-l scoata cineva pe Câtzu din prizā sau… prize! Sa-l trezeasca din ametealā pe cel care ne-a ingropat in datorii si pe noi, dar si pe copiii si nepotii nostri! În goana dupa un loc la Senat, s-a gândit cā victoria îi va fi asiguratā dacā mā acuza de ceva, orice, pe mine!
Si a gasit fapte, chiar prejudicii!!
Din 2012!!! ???
Sa-i spuna cineva cā mi-am inceput mandatul in 25 iulie 2016!!
Va dati seama cine conduce Finantele tarii? Si cu Grinda la Dezvoltare, Tātaru la Sanatate, Anisie la Educatie ne mai miram de ce suntem la coada Europei!”
https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3642181095844671?__xts__[0]=68.ARDkHQ0bojZewSoKr79EbO4zjEdwSTxyOxrnm8821IPOtrcLvPBZXDqWBYx89CeY_GNn7iutH2NOJA44mjxM41x_bk56MONJXVumnNq-hHsWaef4rcgTPSkMHyjDaRpL9nvmMn3hO3GF6RsOVnuWz_LrWKY9F3PWuOhjvhFo4F1D0gGux5yP5F40apLUntxyhUNzEY92RIaE6A5F1aulAHQ4k0W7ztWpFm44ASZLOiMF2lQtSkAsYFdWVFiUxdRJ4sTpBN4Wj5AYVSKHd5PozDIow_aHoiI6rgtS0SSGW_YHcDaPpzNUS77a9VsaEAuwpylSddp9CMqJTZ51U27Qeg&__tn__=-R
Cîțu a început cu informații de interes public, care pot fi regăsite și pe siteul PMB. El a precizat că veniturile Primăriei București în 2020 sunt în jur de 3,5 miliarde lei, acesta este bugetul. Încasările în septembrie sunt la aproape 99%, deci au fost venituri la PMB. A arătat că sunt două cheltuieli importate: subvenție la energie termică și la transportul public, iar Câțu spune că oar că „energia termică a fost plătită doar 331 milioane lei până în septembrie, din 935 milioane, cât este pe tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 milioane din 1,5 miliarde. Bani au fost trimiși la primărie, sunt sume mai mari decât în 2019”
Referitor la „fapte care ar putea întruni elemente constituite ale unei infracțiuni”, Cîțu precizează:
Primăria Capitalei a trimis, după anunțul făcut de Florin Câțu, o serie de precizări cu privire la principalele acuzații aduse de inspectorii fiscali:
PMB dă câteav exemple de astfel de situații hilare:
„Unde este gigacaloria in contabilitate”? Aceasta a fost întrebarea pe care unul dintre experții Ministerului Finanțelor a adresat-o reprezentanților PMB în cadrul procesului de control, crezând, probabil, ca bugetul PMB este format din rafturi de lemn, pe care așteaptă cuminți gigacaloriile, kilowații, etc…
Cu toate acestea, în ciuda nenumăratelor și neînțeleselor constatări, la finalul raportului se regăsesc DOUĂ RECOMANDĂRI referitoare la inventarierea patrimoniului Municipiului București, pentru care termenul de realizare a fost stabilit la 60 de zile, în condițiile în care această operațiune nu este finalizată la nivelul nici unui UAT din România.
Menționez că Inspecția Fiscală nu a controlat NICIODATA Primăria Municipiului București, pe nici unul dintre mandatele foștilor primari. Și cu siguranță nici nu vor mai face vreodată un control la Primăria Capitalei…”