Îndrăgita actriță Adriana Trandafir a trecut prin momente cumplite în urmă cu patru luni, când a fost infectată cu noul coronavirus!
Actrița de calibru a stat în spital o perioadă destul de lungă, până când testele au ieșit negativ, scrie romaniatv.net.
Adriana și soțul ei au fost internați și chiar au existat momente când a crezut că va muri. A fost însă o experiență „dată de Dumnezeu”, pe care a putut să o treacă, spune actrița.
„A fost o experiență pe care Dumnezeu mi-a dat-o pentru că am putut să o duc, pentru că a trebuit să trec prin asta pentru a învăța multe lecții pe care nu le știam până acum. Nimic nu o sa fie cum a fost odată. Oamenii sunt speriați, debusolați. Nu mai știi de ce, când și de cine să te ferești. Ne este frică. Nici în curtea mea nu am ieșit.
Am înțeles de la început că nu este de glumit. Lucrurile sunt foarte serioase. Într-o lună m-am văzut doar cu fiul meu. A trebuit să stau șase săptămâni în așteptarea celor două rezultate negative. Și eu și soțul meu am fost internați. M-am gandit la ce e mai rău, cum ar fi fost ca fiica mea să se trezească cu două coșciuge în fața porții.
A fost o luptă pe viață și pe moarte. M-am rugat la Dumnezeu să mă ia, la cât de rău era, la mine s-au adunat toate simptomele. Eu nu știam, credeam că e o simplă răceală, nu aș fi crezut niciodată că acesta va fi diagnosticul”, a spus Adriana Trandafir, în emisiunea „Acces Direct” de la Antena 1.
Adriana Trandafir, care a participat la show-ul „Te cunosc de undeva”, a fost infectată cu coronavirus. Asupra actriței existau suspiciuni și surse medicale au declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că testele au confirmat infectarea cu virusul COVID-19.