Ele sunt subiective. Te invit să fii în dezacord cu câte dorești. Nu toți cititorii, însă, vor fi în dezacord cu aceleași lucruri.
Informația aceasta este importantă dar, în funcție de circumstanțe, poate să fie irelevantă. Puțini și-au dat seama în urma alegerilor locale din 2016 că Timiș, de exemplu, devenise un județ în majoritate roșu (52 de primari PSD dintr-un total de 97). De altfel, la parlamentare, PSD a ocupat locul unu în județ, la 10% în fața PNL. Însă la europarlamentare, doar doi ani mai târziu, PSD a terminat cu 15% în urma PNL, care nici măcar nu era câștigătorul județului, liberalii obținând un scor mai mic decât USRPLUS. Scorurile Vioricăi Dăncilă la prezidențiale în Timiș, în ambele tururi, au fost nemenționabil de mici. Schimbând cifrele dar nu fondul, găsim realități similare pentru perioada 2016-2019 în Ialomița, Cluj, Iași și câte și mai câte județe din țara noastră.
Primarii pot impulsiona, dar nu sunt super-eroi. Valurile le reduc utilitatea, ba chiar îi pot scufunda. Estimez că nu va exista un val anti-PSD la aceste parlamentare, iar primarii PSD vor putea să-și mobilizeze votanții cu o eficiență semnificativă.
1b. În ciuda migrațiilor foarte mult discutate, PNL nu a depășit PSD ca număr de primari. Acest aspect este simbolic – datorită migrațiilor interne către orașele mari, precum și datorită schimbărilor demografice, un primar de comună nu mai înseamnă ce însemna în 2002 sau 1992 – dar are importanța sa. PNL trebuie în continuare să ia PSD în serios. Responsabilitatea pentru diferență (140 de primari în plus pentru PSD) nu se datorează într-o imensă măsură altor competitori puternici sau rezultatelor din marile orașe, USRPLUS de exemplu având doar 45 de primari.
Această expulzare cvasi-totală a partidului condus de Marcel Ciolacu din marile concentrații demografice va duce la nașterea unei perioade interesante. Într-o guvernare PSD rentează să fii primar (PSD) de localitate mică și fără prea mare activitate economică. Te poți baza pe guvern sau, mai bine spus, pe partid să-ți salveze situația financiară. Ce se va întâmpla după parlamentare, când PNL aproape cert va guverna iar acești primari se vor pomeni fără ajutor? Vor fi acești primari PSD de localități nu foarte norocoase niște „flori într-o vază” – aparent o realitate impresionantă dar de fapt izolați și fără efect? Cum se va răsfrânge această situație asupra unor aspecte mai importante decât politica, precum demografia sau fluxul investițiilor străine? Va accelera această situație migrația dinspre orașele mici și mediul rural spre cele mari? Sunt primarii acelor orașe mari pregătiți pentru așa ceva? Este PNL?
Circumstanțe cvasi-identice în 2004-2008 – mulți primari PSD și o guvernare nu neapărat prietenoasă cu ei – a produs valuri imense de migrație spre Vest, e adevărat, într-un context istoric anume. Ce vom vedea acum?
Dar orice șut în fund e un salt înainte. (Orice cârjă devine, mai devreme sau mai târziu, o necesitate fără de care nu se poate trăi). Administrațiile locale din orașe fără primari liberali vor avea oportunitatea să se dezvolte fără a depinde de un „centru” mitologic dar în realitate, datorită crizei demografice și presiunii asupra sistemului de pensii, din ce în ce mai sărac. Există evident limite și pentru această libertate. Nu e clar dacă liberalii vor dori să reducă hățișul birocratic al centralizării excesive. Fiind la putere, e greu de crezut. În alte cuvinte, primarii USRPLUS s-ar putea să fie nevoiți să facă o echilibristică complicată printre fonduri europene, inițiative locale și un centru surd la nevoile lor dar de care, juridic și legal vorbind, au nevoie pentru te miri ce.
În clipa de față, suprapunerea acestui țintar peste scena politică arată drept candidați principali – în ordine alfabetică – pe Dan Barna, Marcel Ciolacu și Ludovic Orban. Dar peisajul prezidențialelor următoare va fi mai complicat. Iată la ce mă refer:
Cum în 2024 vom avea parlamentare simultane cu prezidențiale, vor fi la modă tandemurile. Precum în modelul american de alegere a președintelui și a vicepreședintelui, dar cu mult mai multă forță, candidații la prezidențiale își vor putea compensa defecte, mări baza de atracție sau îmbogăți calitativ comunicarea din campanie folosind un companion – oferta pentru conducerea Guvernului.
Dacă aș vrea să candidez la prezidențialele următoare, aș începe să caut acum un om cu care să alcătuiesc un tandem. În clipa de față nu mi se pare că va exista un candidat care să genereze atâta forță și magnetism încât să nu aibă nevoie de așa ceva, ba chiar să atragă atenția tocmai pentru că ar candida singur. Mai degrabă s-ar putea întâmpla lucrul contrar: dacă 4 din candidații principali vin cu ofertă de prim-ministru dar al 5-lea nu, acesta ar putea părea neserios, lipsit de încredere în propriile șanse („nu propune prim-ministru pentru că știe că nu ajunge președinte!”) sau indecis. În 2014, Victor Ponta a jonglat cu trei nume de potențiali prim-miniștri – pe care i-ar fi numit după mutarea sa din Palatul Victoria la Cotroceni – încercând să extragă avantaje din asocierea cu toți trei. Nu a prea reușit. Și dacă tot suntem la subiectul „Ponta”…