Statul va plăti tratamentul victimelor din Colectiv pe toată durata vieții acestora

Statul va plăti tratamentul victimelor din Colectiv pe toată durata vieții acestora
PNL: Servitorul de încredere al lui Dragnea, pus paznic asupra legislației României / Sursă: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 14/10/2020, 16:15

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că toate cheltuielile aferente oricăror tratamente, în țară sau în străinătate, pentru supraviețuitorii incendiului din clubul Colectiv, vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătății, pe toată durata vieții acestora.

Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate, cu 220 de voturi „pentru”, informează Agerpres.

„Se aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii a cheltuielilor aferente oricăror tratamente medicale necesare, efectuate în ţară şi în străinătate, pentru persoanele a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, denumite în continuare victime. Victimele beneficiază de tratamentele medicale prevăzute la alin. (1), pe durata vieţii, dacă acestea sunt în legătură directă de cauzalitate cu evenimentul din 30 octombrie 2015 şi indiferent dacă sunt realizate în ţară sau în străinătate, în unităţi sanitare din sistemul de stat şi în cele din sistemul privat, precum şi la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, cu internare şi în orice altă formă necesară desfăşurării optime a tratamentelor medicale”, se arată în proiectul adoptat de Cameră.

Camera Deputaților a adoptat acest proiect în calitate de for decizional, după ce acesta fusese deja adoptat de către Senat.

Astfel, legea va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Deputați din toate partidele, de acord cu propunerea

În mod neobișnuit pentru un proiect de lege, propunerea a fost acceptată de către reprezentanții tuturor partidelor politice din Camera Deputaților.

Unul dintre inițiatorii legii, deputatul neafiliat Oana Bîzgan, a declarat că această lege este un mod prin care Parlamentul României încearcă să își ceară iertare de la victimele din Colectiv, de la familiile acestora și de la întreaga națiune.

„250 de destine schimbate într-un minut. 65 de vieţi pierdute şi alte 185 care luptă zi de zi să se regăsească, iar lupta lor este una din ce în ce mai grea şi mai apăsătoare pe zi ce trece. De 5 ani aceşti oameni aşteaptă ca noi să le venim în întâmpinare, să le redăm dreptul la demnitate. Avem astăzi şansa aceasta şi le datorăm tuturor acestor oameni măcar atât.(…) Acest proiect legislativ nu aparţine niciunui partid politic.(…) Acest proiect este proiectul instituţiei Parlamentului României.

Este proiectul prin care întreg Parlamentul României îşi cere iertare, iertare faţă de victime, iertare faţă de familiile lor, iertare faţă de întreaga naţie, pentru că o astfel de tragedie a fost posibilă. Supravieţuitorilor le datorăm o lege care să le permită să îşi trateze rănile fizice şi să îşi mai aline puţin din rănile psihice. Votul de astăzi nu va fi unul politic, Colectiv a fost pentru România un motor al schimbării. Tragedia a schimbat ceva în fiecare dintre noi, iar eu şi mulţi dintre noi suntem aici datorită acestei tragedii”, a spus ea.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenția că statul român trebuie să se asigure că are posibilitatea de a avea grijă și de alți mari arși, nu doar de victimele incendiului din Colectiv.

„Noi, ca stat, ca oameni de stat, trebuie să ştim că avem datoria să spunem un adevăr crunt, primul instinct pe care îl are Ministerul Sănătăţii la această oră, când avem un mare ars în ţară, este să chemăm elicopterul sau să căutăm avioane şi locuri de mari arşi în spitale din Bruxelles sau din alte oraşe care au centre de mari arşi civilizate. România, la această oră, are o secţie renovată de mari arşi la Iaşi, care nu are încă toate dotările necesare pentru a face faţă unei tragedii mult mai mici decât cea de la Colectiv. Astăzi facem o reparaţie morală faţă de o tragedie care ne-a zguduit pe toţi, dar nu este de ajuns. Îi invit pe parlamentari din Comisia de sănătate şi nu numai să se aplece alături de Ministerul Sănătăţii şi să găsească soluţii interne pentru marii arşi. Nu avem o secţie funcţională în Capitală. Avem probleme imense şi trebuie să le rezolvăm”, a spus Ungureanu.

Deputatul UDMR Benedek Zacharie a subliniat că această iniţiativă „aduce nişte reparaţii ulterioare, numai că ar trebui să reflectăm un pic de ce s-a ajuns la posibilitatea de a se întâmpla ce s-a întâmplat la Colectiv”.

La rândul său, deputatul PMP Ionuț Simionca a declarat că legea este o reparație morală față de victimele incendiului din clubul bucureștean.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată