Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că pericolul valului 2 al pandemiei de COVID-19 depinde de modul în care vor reacționa oamenii la restricțiile impuse de autorități.
Valul 2, nu numai noi, ci pe emisfera nordică, ne gândim că va fi pe perioada iernii. Acum, cât de greu va fi valul 2, depinde de noi. Dacă reuşim să stopăm creşterea, să păstrăm un platou, să începem o descreştere care durează, clar că putem ţine situaţia sub control, cum am ţinut-o în primul val”, a spus Arafat, la Ciolpani, unde a avut loc recepţia unor materiale sanitare.
Arafat spune că dacă nu se respectă regulile, dacă vor presiuni să nu se ia anumite măsuri sau anumite restricţii, atunci „s-ar putea ca lupta să fie mult mai grea şi pe o durată chiar mai lungă”.
„Totul depinde de modul în care lucrăm cu toţi împreună”, a arătat şeful DSU.
Numărul de teste COVID este semnificativ de mare comparativ cu alte țări, spune el.
„S-a crescut, de la 3.000 am ajuns la aproape 25-27.000 – teste care se fac zilnic, deci capacitatea a crescut, dar, clar, orice capacitate de testare suplimentară este bine-venită”, a precizat Arafat.
Raed Arafat a mai spus că obţinerea unor teste mult mai rapide va fi de ajutor, teste care să nu necesite operaţiuni de laborator care durează mult.
„Există şansa să aducem teste pe antigen, rapide, pe care să le folosim în linia de front pentru cazurile simptomatice. Pentru cazurile asimptomatice rămâne totuşi evaluarea generală care se face, testările care sunt în masă”, a afirmat Arafat.
Raed Arafat atrage atenția că măsurile de protecție sunt importante în contextul în care se estimează că în realitate cazurile generale de îmbolnăviri sunt mult mai multe decât cazurile testate pozitiv cu noul coronavirus: „Este clar că avem persoane pozitive, contagioase, asimptomatice, care nici ele nu știu că sunt contagioase”, a spus secretarul de stat.
Din calculele specialuștilor reiese că 4,5% din populația României a fost deja expusă și infectată cu noul coronavirus, spune Arafat.
„Cazurile testate pozitiv sunt mai puține decât cazurile generale, din cauza asta se pun reguli. Dacă am fi siguri că cei pe care îi testăm sunt singurii pozitivi, nu am mai purta mască, nu am mai avea măsuri de prevenire. Este clar că avem persoane pozitive, contagioase, asimptomatice, care nici ele nu știu că sunt contagioase. Nu pot spune care e diferența, dar la un moment dat MS a dat prevalența pe parte de anticorpi de 4,5% – 5%. Asta înseamnă că 4,5% din populația României a fost deja expusă și infectată, dar mulți nici nu au știut, au crezut că e răceală simplă sau a apărut febra pe durată scurtă, dar ei au fost probabil infectați și au infectat și pe alții dacă nu au respectat regulile de prevenire”, a explicat Raed Arafat.