Doru Pușcașu, cameleonul muzical, despre trupa ,,Om la lună’’: ,,Pentru mine, e ceva fabulos ce mi se întâmplă la vârsta mea’’ (INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE)

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Doru Pușcașu, solistul trupei ,,Om la lună’’, vorbește într-un interviu pentru cititorii Gândul.ro despre cum și-a început cariera în domeniul muzicii, cum a luat naștere numele trupei, precum și despre expereința primului proiect muzical.

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să vă prezentați, în câteva cuvinte, cititorilor Gândul.ro. Cine este omul Doru Pușcașu?

Doru Pușcașu: Salut. Sunt Doru, sunt soț, tată de doi băieți grozavi, fiu și prieten. Am terminat Electronică și Telecomunicații, prin urmare sunt inginer, și am și un master în comunicare și publicitate pe care l-am făcut pentru că mă fascina lumea asta. Am un mic boutique de creație și producție video cu care plătesc facturile și educația copiilor, scriu și cânt în trupa Om la lună. Și, în general, încerc să fac lucrurile mai bine în fiecare zi, să găsesc timp pentru oamenii și lucrurile care mă fac fericit, să fiu mereu conectat cu copiii mei și să le fiu un tată care face tâmpenii cât mai puține. Să simtă că sunt acolo lângă ei în permanență și să simtă dragoste și căldură. Nu e deloc simplu, dar e tare frumos.

Gândul.ro: Cum v-ați început cariera în domeniul muzicii?

Doru Pușcașu: Un bun prieten m-a dus să mă prezinte unui chitarist cu care el voia să își facă o trupă. Ne-am plăcut reciproc de la prima vedere și am hotărât împreună să încercăm să vedem cum ar suna o muzică făcută de noi. Asta se întâmpla în 2002, când eram prin anul doi de facultate. Pentru că ambele posturi de chitarist erau luate, eu am ajuns la bas. Mi-am cumpărat unul care arăta și suna ca o greblă și așa am început să cânt. La voce am trecut mulți ani mai târziu, la plecarea vocalului de pe vremea aceea. Colegii mei au insistat că am voce bună și că ar trebui să cânt eu. Atunci am trecut și la chitară, că nu eram Sting să pot cânta cu vocea și basul simultan. Apoi, am învățat să cânt și la pian și de atunci doar asta am făcut, am cântat.

Gândul.ro: Cum a luat naștere ideea ,,Om la lună’’?

Doru Pușcașu: După ce Oliver, trupa în care am cântat cu prietenii mei cei mai buni preț de vreo șapte ani, s-a oprit, m-am oprit și eu. Și am revenit, pentru că nu mai puteam altfel, vreo șase ani mai târziu. Lumea se schimbase, eu mă schimbasem, așa că am revenit fără prea mari așteptări, doar cu o dorință imensă de a cânta. Și am avut marea surpriză să descopăr că muzica asta a mea este importantă pentru oameni, că ajunge la ei și îi bucură și îi emoționează. Așa că Om la lună crește mare zi de zi. Pentru mine, e ceva fabulos ce mi se întâmplă la vârsta mea.

Gândul.ro: Care a fost inspirația pentru numele trupei?

Doru Pușcașu: O seară cu eclipsă de lună la cabana Postăvaru, într-o iarnă de mult. A fost mai întâi un gând, apoi s-a transformat într-o poezie colectivă, apoi într-un cântec Oliver, iar ani mai târziu, am simțit că om la lună sunt eu. Ce am devenit, cu bunele și cu relele mele, cu nevoile și cu așteptările mele, cu experiența și experiențele mele. E un joc de cuvinte care s-a transformat într-o identitate.

Gândul.ro: Cum vedeți proiectul ,,Om la lună’’ în următorii ani?

Doru Pușcașu: Nu știu ce se va întâmpla, timpurile pe care le trăim sunt atât de imprevizibile, încât mi-e tare greu să vad o perspectivă a viitorului. Pe de altă parte, în tot acest an de când Om la lună e trupă, am făcut mereu lucruri imprevizibile noi înșine, ne-am adaptat și ne-am depășit așteptările mereu. Ce pot să zic cu siguranță este că vom cânta și ne vom bucura de timpul ăsta împreună. Avem deja un an plin de amintiri grozave, am făcut într-un an ceva absolut fabulous, așa simțim cu toții. Album, turneu, sold out-uri multe, prieteni noi, locuri descoperite. Să fim sănătoși, zic, și om vedea.

Gândul.ro: Care a fost primul proiect muzical?

Doru Pușcașu: Trupa 41, cea de care vorbeam la începutul interviului. Trupa de prieteni, cu puțină experiență și mult experiment, o serie lungă de trial and error. Multe așteptări și multe dezamăgiri, dar și bucuria de a compune, de a descoperi lucruri pe care nu le știam despre noi. A fost un bildungs roman, așa cum se zice.

Gândul.ro: Ce vă inspiră pentru a scrie versurile melodiilor?

Doru Pușcașu: Eu scriu foarte mult despre emoții, despre trăiri. E un soi de terapie pentru mine. De asta cred că sunt și așa de relevante pentru oameni versurile mele. Scriu despre lucruri pe care le simțim și trăim cu toții. Și oamenii se regăsesc în cântecele noastre, ele sunt despre ei, despre noi, despre toți. Prin urmare, aș spune că viața însăși este cea mai complexă sursă de inspirație artistică. De la ea îmi iau toate trăirile și le pun în cuvinte și note.

Gândul.ro: Care credeți că a fost cea mai frumoasă experiență din punct de vedere profesional?

Doru Pușcașu: Tot anul acesta a fost extraordinar. Un an în care am trăit de toate. Și care m-a făcut să mă simt foarte confortabil cu cine sunt. Am putut să cânt și pe scene mari și pe scene mici, am compus un disc în perioada de izolare, am trăit niște experiențe minunate alături de colegii mei de trupă, de prietenii mei buni, pentru că timpul ăsta petrecut împreună ne-a dat așa o conectare la care nu mă gândeam. Am experimentat o prietenie începută la maturitate, o prietenie între oameni destul de diferiți, din generații diferite, dar care simt la fel. Anul 2020, așa cum este el neobișnuit, așa cum o să rămână în istorie, pentru mine a fost unul foarte bun profesional.

Gândul.ro: Cum ați descrie momentul în care v-ați urcat prima dată pe o scenă?

Doru Pușcașu: Teribil moment. Am avut niște emoții cât casa, nu puteam să îmi opresc mâinile din tremurat. Și tot mă gândeam ce caut eu acolo, de ce am făcut asta, nu puteam sta cuminte acasă să îmi văd de treabă? Și mi-a luat mulți ani să mai scap de emoții, abia anul ăsta pot spune că mă simt foarte confortabil de fiecare dată când mă urc pe scenă. Pentru că simt că anul ăsta, de fapt, am înțeles cu adevărat că locul meu e acolo, asumat, așa. Locul meu e pe scenă. Și emoțiile s-au transformat în ceva plăcut, într-o bucurie combinată cu o curiozitate și o nerăbdare. Nu mai e deloc frică, sunt niște emoții bune.

Gândul.ro: Dacă v-ați putea întoarce în timp, la debutul carierei, ce sfaturi v-ați oferi?

Doru Pușcașu: Cred că mi-aș spune să plec cu așteptări mai mici și să mă bucur mai mult. Mi-aș mai spune să muncesc și să studiez mai serios, pentru că muzica, la fel ca alte multe lucruri, nu se poate face bine fără muncă zdravănă. Și mi-aș mai spune să nu mă mai iau așa de tare în serios. Multă vreme totul era carne și sânge, totul era cu ultimatumuri și cu pasiuni dezlănțuite. Implicit cu multă suferință. Mi-aș spune, din nou, să mă bucur mai mult și să nu mai iau așa în piept toate prostiile. Nici pe ale mele, nici pe ale celorlalți. Dar una peste alta, cred că am ajuns aici trecând prin toate așa cum am trecut, deci bănuiesc că nu e prea rău nici așa cum am făcut de fapt.

Gândul.ro: Cum v-a afectat situația actuală provocată de pandemie pe plan profesional?

Doru Pușcașu: Dacă vorbesc de profesia cu care îmi întrețin familia, aș putea spune că a fost un an greu, așa cum a fost pentru toată industria de care aparțin. Dar am fost mereu pe linia de plutire, pentru că întotdeauna am încercat să fiu serios și să muncesc cinstit, iar clienții văd și apreciază acest lucru. Așa că, cei cu care am lucrat întotdeauna și cu care am legat o relație profesională trainică au rămas alături de mine, am avut proiecte suficiente cât să nu se simtă criza. Dacă vorbesc de muzică, anul ăsta a fost cel mai prolific an din cariera mea. Cu album, turneu, multe apariții peste tot, festivaluri și tot așa. Mii de kilometri prin țară, prietenii noi, multe experiențe grozave și o perspectivă frumoasă de viitor. Deci bun tare.