Israelienii ignoră pericolul Covid-19 despre care tot vorbesc autoritățile. Liderii ultra-ortodocși ai țării au decis deschiderea grădinițelor, acolo unde copii în vârstă de până la şase ani au mers din nou începând de duminică (18 octombrie), considerată prima zi lucrătoare a săptămânii în Israel.
Se vorbește deja despre o etapă de relaxare a interdicţiilor de circulaţie impuse la nivel naţional în urmă cu fix o lună. Însă mulți văd, de fapt, o răzvrătire a liderilor religioși împotriva autorității Guvernului Netanyahu, iar de aici chestiunea devine una extrem de sensibilă.
În timp ce autoritățile insistă pentru menținerea închise a tuturor instituțiilor de învățământ din țară, liderii religioși trec peste ordine și iau alte decizii.
Astfel se face că zeci de mii de elevi ultra-ortodocşi au revenit la şcolile primare religioase, după ce un mare cunoscut a ordonat redeschiderea acestora, încălcând toate restricţiile guvernamentale! Rabinul Chaim Kanievsky are 92 de ani și este cea mai mare autoritate ortodoxă din Israel. El a sfidat ordinele Guvernului Netanyahu şi în timpul primei perioade de interzicere a circulaţiei în Israel, din luna martie, când a ținut deschise şcolile ultra-ortodoxe în pofida ordinelor venite de la autorități.
Într-un interviu acordat postului de radio al armatei israeliene, ministrul Educaţiei, Zeev Elkin, a recunoscut că statul nu poate impune regulile „în orice colț” din țară, dar i-a rugat pe liderii ultra-ortodocşilor să respecte legea privind prevenirea răspândirii Covid-19.