Traian Băsescu, atac dur la Klaus Iohannis: “A fugit de asumarea răspunderii și i-a pasat-o lui Șică Mandolină” Ce i se impută actualului președinte

Traian Băsescu, atac dur la Klaus Iohannis: “A fugit de asumarea răspunderii și i-a pasat-o lui Șică Mandolină” Ce i se impută actualului președinte
Traian Băsescu, atac dur la Klaus Iohannis: “A fugit de asumarea răspunderii și i-a pasat-o lui Șică Mandolină” Ce i se impută actualului președinte
Publicat: 18/10/2020, 13:29
Actualizat: 18/10/2020, 13:33

Traian Băsescu îl atacă dur pe Klaus Iohannis, fiind de părere că președintele României nu a gestionat corespunzător pandemia de coronavirus, motiv pentru care oamenii au început să moară pe capete prin spitale.

În primă fază, Fostul președinte al României amintește câteva declarații oferite de Klaus Iohannis în luna februarie, când afirma că populația nu trebuie să se teamă de coronavirus.

Este pandemie, dar încă o putem învinge dacă vrem!

Pentru un Preşedinte, nu este suficient să ceară poporului să se spele pe mâini când sistemul de sănătate al ţării este pe punctul de a se prăbuşi.

27 februarie: ‘Nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală’.

11 martie: ‘Asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaș, într-o manieră foarte apocaliptică’.

11 martie: ‘Dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul’.

11 martie: ‘Sunt foarte mulţumit de felul în care Guvernul Orban gestionează această criză, măsurile care au fost luate mi se par potrivite, au venit la timp şi vreau să-mi exprim toată aprecierea pentru premierul Orban şi toţi cei care sunt efectiv implicaţi în gestionarea acestei crize’.

Am reiterat aceste declaraţii doar pentru a arăta că, în România, liderii politici n-au înţeles riscurile pandemiei generate de virusul SARS COV-2”, a transmis Traian Băsescu.

Traian Băsescu: “Au împins țara într-un moment de criză”

În continuare, Traian Băsescu a semnalat doar o parte din problemele cu care se confruntă, în prezent, sistemul sanitar românesc, aici atacându-l inclusiv pe premierul Ludovic Orban.

Din luna Ianuarie a acestui an, înţelegând ce se întâmpla în China, trag continuu semnale de alarmă, spunând unde se va ajunge din cauza lipsei de acțiune eficientă a responsabililor de la nivel național.

Abordarea politicianistă și în scop strict electoral a Președintelui și a Premierului i-a făcut să împingă țara într-un moment de criză a sistemului sanitar. Am cerut tot timpul să se ia măsuri pentru a nu se ajunge la limita maximă a sistemului de sănătate românesc, ca sistem de securitate naţională. Acum s-a ajuns la limită, sistemul sanitar a început să fie depăşit:

– mulţi bolnavi depistaţi cu COVID-19 sunt trimişi acasă, pentru că nu există paturi în spitale;

– au început să lipsească medicamentele;

– nu sunt paturi la ATI, iar cei care au nevoie de ventilaţie mecanică aşteaptă în saloane să moară un pacient;

– personalul medical este epuizat fizic;

– România are cel mai mare raport din Uniunea Europeană între numărul deceselor zilnice şi numărul de noi cazuri, ceea ce arată că sistemul sanitar românesc este deja depăşit de evoluţia pandemiei”, a mai transmis fostul președinte al României.

“Medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare”

Traian Băsescu îl acuză pe Klaus Iohannis că s-a ascuns de asumarea răspunderii, pe care a pasat-o premierului Ludovic Orban.

Din păcate, pentru Preşedintele României nu este necesară ‘starea de urgenţă’, drept pentru care a fugit de asumarea răspunderii gestionării crizei sanitare şi ‘a pasat-o’ nevolnicului şi mereu veselului ‘Șică Mandolină’.

La rându-i, Premierul, devenit peste noapte ‘credincios descentralizării’, a plasat toată răspunderea către administraţiile locale.

Efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu.

Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice.

Fiecare zi contează până în februarie-martie 2021 când vom avea la dispoziţie un vaccin”, a mai scris Traian Băsescu.

“Pentru salvarea de vieți omenești ar trebui făcute următoarele lucruri!”

În final, Traian Băsescu a enumerat câteva măsuri care ar trebui introduse timp de cinci, șase luni și care, în opinia lui, ne-ar ajuta să limităm răspândirea noului coronavirus.

Pentru limitarea dezastrului, pentru salvarea de vieţi omeneşti, câteva lucruri ar trebui făcute imediat:

– trecerea la învăţământul la distanţă pentru toate şcolile şi universităţile până când România va primi cota de vaccinuri repartizată prin Comisia Europeană;

– închiderea creşelor şi grădiniţelor, iar, acolo unde părinţii nu fac activitatea de serviciu de la domiciliu, să se asigure mamelor concediu plătit – până la primirea vaccinului;

– 80 la sută din personalul bugetar, cu excepţia personalului din sistemul de sănătate, trece la lucrul de la domiciliul, iar pentru cei care trebuie să vină la birou se va interzice prezenţa a doi funcţionari în acelaşi birou (măsură adoptată de Parlamentul European) – până la primirea vaccinului;

– închiderea totală a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri, mall-urilor, cu excepţia restaurantelor care deservesc strict persoanele cazate în hoteluri –până la primirea vaccinului;

– reducerea drastică a transportului public de persoane, rămânând deschise doar traseele rutiere şi feroviare care deservesc obiective industriale, industrie alimentară, obiective energetice, de construcţii şi de telecomunicaţii, cu un program adaptat schimburilor de ture – până la primirea vaccinului;

– managerii din industrie şi construcţii vor lua măsuri sanitare severe pentru diminuarea riscului de contaminare a salariaţilor;

– interzicerea oricărei întâlniri publice cu excepţia celor strict familiale – până la primirea vaccinului;

– acces ordonat în pieţe agroalimentare şi hipermarket-uri – până la primirea vaccinului;

– portul măştii devine obligatoriu în spaţii închise şi în spaţii deschise – până la primirea vaccinului;

– creşterea masivă a numărului de teste efectuate. Sistemul public a rămas la acel prag maximal de 15.000 – 20.000 de teste, fiind suplinit de cel privat. Ar trebui să se facă minimum 50.000 de teste zilnice în sistemul de stat. Dacă nu există personal calificat, acesta trebuie instruit, dacă acest lucru nu s-a făcut până acum;

– rezervare de locuri la ATI în spitale din state membre UE dacă acest lucru este posibil;

– vaccinarea antigripală masivă a populaţiei;

– contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar, în cazul unor concluzii pozitive, importarea de vaccinuri din Rusia dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană.

Sunt doar câteva măsuri care ar trebui introduse timp de 5 – 6 luni pentru a limita răspândirea pandemiei, pentru a diminua presiunea pe sistemul sanitar şi pentru a da fiecăruia din noi şansa de a nu se îmbolnăvi.

În acelaşi timp, tot ce înseamnă industrie, construcţii, telecomunicaţii, industrie alimentară ar trebui să funcţioneze cu măsuri sanitare obligatoriu a fi luate pentru protejarea salariaţilor.

Măsurile ar trebui introduse indiferent dacă se atinge sau nu rata de incidenţă de 3 la 1.000 de cazuri transformată artificial într-o jucărie manevrabilă a guvernanţilor în funcţie de care iau sau nu decizii. Deja situaţia este scăpată de sub control.

Cred că asta ar trebui făcut acum!” este mesajul lui Traian Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...