Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România. Anunțul lui Aurescu

Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România. Anunțul lui Aurescu
Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România! Anunțul lui Aurescu
Publicat: 20/10/2020, 08:57
Actualizat: 20/10/2020, 09:00

SUA plănuiesc să-și sporească prezența militară în România! Anunțul a fost făcut luni seara, pe Twitter, de șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, după ce s-a întâlnit la Washington cu omologul său american, Mike Pompeo.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 19 octombrie 2020, consultări politice cu secretarul de stat al SUA Michael R. Pompeo, în cadrul vizitei pe care șeful diplomației române o efectuează la Washington, în perioada 19-20 octombrie, la invitația omologului american. Vizita are loc inclusiv în contextul în care, în acest an, se împlinesc 140 de ani de relații diplomatice româno-americane. Discuțiile dintre ministrul Bogdan Aurescu și secretarul de stat Pompeo au constituit o excelentă oportunitate de evaluare, la nivel înalt, a stadiului Parteneriatului Strategic, în baza obiectivelor definite prin Declarația Comună a Președinților Klaus Iohannis și Donald Trump din august 2019, fiind puse în evidență în cadrul convorbirilor progresele și realizările considerabile obținute în cursul anului 2020”, anunță MAE, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, cei doi șefi ai diplomațiilor au aprofundat discuțiile cu privire la evaluarea stadiului și prioritizarea proiectelor de interes comun pentru perioada următoare, având în vedere obiectivul extinderii și aprofundării cooperării bilaterale în 2021, când va fi marcată cea de-a 10-a aniversare a adoptării Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.

140 de ani de relații diplomatice România-SUA

„În cadrul consultărilor cu omologul american, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a evidențiat tendința ascendentă a cooperării dintre România și Statele Unite ale Americii pe parcursul anului 2020, când se aniversează 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și SUA, precum și dialogul politic consistent dintre cele două state, reflectat inclusiv de recenta succesiune de vizite la Washington ale miniștrilor români ai apărării, economiei și afacerilor externe, în concordanță cu soliditatea și dinamica Parteneriatului Strategic dintre cele două țări. Confirmând dorința comună a României și a SUA pentru aprofundarea cooperării pe toate palierele de interes reciproc, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și secretarul de stat al SUA Mike Pompeo au agreat inițierea pregătirilor pentru organizarea celei de-a șaptea sesiuni de Dialog Strategic bilateral, la Washington, în prima parte a anului 2021. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat invitația adresată omologului american de a efectua o vizită la București, atunci când situația epidemiologică o va permite, invitație primită cu deschidere de acesta”, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Eforturi de întărire pe Flancul Estic NATO

În ceea ce privește cooperarea în domeniul militar, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat, potrivit comunicatului MAE, eforturile comune de întărire a posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO și a subliniat necesitatea consolidării în continuare a coeziunii acestuia, cu eliminarea disparităților de abordare între Nordul și Sudul Flancului, cu accent pe regiunea Mării Negre, ca regiune de importanță strategică pentru securitatea transatlantică.

„A reiterat angajamentul României de a continua investițiile strategice în apărare și respectarea angajamentelor la nivel Aliat în ceea ce privește alocarea de resurse în mod echitabil (burden-sharing). A salutat livrarea recentă de sisteme PATRIOT în România și semnarea Foii de Parcurs pe 10 ani în domeniul apărării. De asemenea, ministrul Aurescu a salutat intenția SUA de a-și crește efectivele militare pe teritoriul României și a reiterat interesul crescut al țării noastre pentru o prezență militară sporită în România”, transmite MAE.

În ceea ce privește dezvoltarea dimensiunilor economică și energetică ale Parteneriatului Strategic, ministrul afacerilor externe și secretarul de stat au discutat despre prioritățile și pașii concreți ca urmare a agreării recente și parafării Acordului Interguvernamental privind extinderea și modernizarea programului de energie nucleară civilă al României, precum și a semnării unui memorandum de înțelegere ce prevede ca Banca de Import-Export a Statelor Unite să identifice posibilități de finanțare în special pentru proiecte în domeniul energiei și al infrastructurii.

Despre Rail2Sea și Via Carpatia

„De asemenea, ministrul român a evidențiat eforturile României privind întărirea interconectivității dintre nordul și sudul Europei Centrale, ca obiectiv strategic în cadrul procesului de redresare și creștere a rezilienței economice a Uniunii Europene. În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a evocat importanța celor două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea și Via Carpatia, promovate de România inclusiv în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, cu impact strategic direct, inclusiv asupra mobilității militare. A pledat pentru o implicare a SUA, inclusiv financiară, în realizarea acestor proiecte, subliniind necesitatea ca pe lângă o prezență militară crescută a SUA în regiune, să se consolideze și o prezență economică și de investiții americană consistentă. Totodată, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la securitatea energetică, fiind evidențiată relevanța rezervelor de gaz românesc din Marea Neagră pentru securitatea regională, precum și progresele în cadrul proiectului BRUA și finalizarea interconectorului de gaz dintre România și R. Moldova, la finalul lunii iulie 2020 (prin secțiunea Ungheni – Chișinău a gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău), care asigură, în prezent, conectarea pieței de gaze naturale din Republica Moldova cu cea europeană, prin România. Bogdan Aurescu a subliniat importanța începerii, cu implicare americană, cât mai curând, a exploatării resurselor de gaz din platoul continental românesc pentru asigurarea independenței energetice a României, R. Moldova și altor state din regiune”, se mai menționează în comunicatul MAE.

În domeniul securității cibernetice, ministrul afacerilor externe a subliniat demersurile de evitare a riscurilor de securitate asociate cu rețelele de telecomunicații 5G și a menționat că autoritățile române pregătesc un cadru legislativ adecvat, care va permite evaluarea riguroasă a tuturor furnizorilor și comercianților.

Noi promisiuni: Românii și Programul Visa Waiver

„În ceea ce privește perspectiva României de accedere în Programul Visa Waiver, ministrul afacerilor externe a subliniat, în cadrul întrevederii, importanța facilitării contactelor directe dintre cetățeni și comunitățile de afaceri, în special prin accederea României în acest program. Astfel, ministrul afacerilor externe a agreat împreună cu omologul american continuarea cooperării și coordonării suplimentare pe acest subiect, în scopul de a duce acest obiectiv comun la îndeplinire, inclusiv prin crearea unui grup de lucru bilateral dedicat. La rândul său, secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a apreciat soliditatea și substanța Parteneriatului Strategic cu România. A arătat că pentru Statele Unite România este un aliat de încredere și un pilon de stabilitate în regiune. Cei doi șefi ai diplomațiilor română și americană au făcut de asemenea o evaluare privind situația de securitate în regiunea Mării Negre cu privire la care România și SUA împărtășesc viziuni comune. Totodată, secretarul de stat american a reiterat sprijinul SUA pentru aderarea României la OCDE”, mai transmite MInisterul Afacerilor Externe.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea cu privire la situația din Republica Moldova și a reiterat poziția consecventă a României de susținător al parcursului european al Republicii Moldova, aceasta fiind singura opțiune în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a acesteia în beneficiul direct al cetățenilor săi. Cei doi oficiali au agreat ca SUA și România să păstreze o coordonare apropiată pe această temă.

„Ministrul Bogdan Aurescu i-a prezentat omologului american, cu ocazia întrevederii, o selecție de copii ale unor documente istorice care au marcat evoluția celor 140 de ani de relații diplomatice româno-americane”, se arată în finalul comunicatului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!