Nepotul unui temut interlop din Craiova a fost filmat când fumează, la o petrecere pe ritmuri de manele. Revoltător este că puștiul are doar șase ani. După ce au văzut imaginile, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Un minor a fost filmat la un chef în timp ce dansează pe manele și fumează cu poftă dintr-o țigară, încurajat chiar de, foarte probabil, unchiul său, care chiar îl trage pe băiat de pe scaun și pune să facă spectacol. Cei prezenți la eveniment nu iau deloc atitudine și privesc amuzați.
Într-o altă filmare, puștiul în vârstă de doar 6 ani dansează cu două cuțite în mâini, potrivit observatornews.ro. De precizat că în 2019, copilul a fost pus de tatăl său să conducă o mașină de lux.
Imaginile de la petrecere au ajuns în posesia polițiștilor din Craiova. „În cursul acestei zile, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în spațiul public au apărut imagini cu un minor care fumează în timp ce participă la o petrecere cu mai multe persoane, care nu respectă normele de protecție sanitară. În cauză, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, la finalizarea cărora dosarul penal va fi înaintat unității de parchet competente cu propunerile corespunzătoare. De asemenea, sunt efectuate verificări și cu privire la modul de organizare a evenimentului respectiv, urmând a fi dispuse măsuri conform Legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19„, a precizat Poliția Municipiului Craiova prin intermediul unui comunicat.
Puștiul ar nepotul unui temut interlop din Craiova care, în 2003, a provocat haos în oraș după ce a scos în stradă sute de romi înarmați cu arme albe și bâte pentru a-și regla conturile cu o grupare rivală. Nici tatăl băiatului nu ar fi străin de lumea interlopă, fiind implicat, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri.