Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, a anunțat vineri că la Spitalul Județean de Urgență nu mai sunt locuri la ATI, toate cele 12 paturi existente fiind deja ocupate!
„Când în alte judeţe au rezervă la ATI, acolo se vor duce pacienţii. De altfel, astăzi aveam la ora 8.00 de dimineaţă, 282 de persoane internate, la ATI deja doamna doctor Coldea a spus, la ATI la copii avem şase locuri, patru sunt ocupate, deci mai sunt două libere.
Dacă situaţia epidemiologică va avea acelaşi trend, de creştere, cred că niciun sistem de sănătate din lume nu ar putea să corespundă tot timpul. În primul rând trebuie să fim conştienţi că trebuie să luăm toate măsurile de precauţie”, a declarat vineri, prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, citat de Agerpres.
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Liliana Coldea, a confirmat vineri că toate cele 12 paturi de ATI din spital sunt ocupate cu pacienţii COVID-19.
România a înregistrat, astăzi, un nou record de cazuri de infectări cu noul coronavirus, ajungând la 5.028 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore, din 35.351 de teste efectuate. Un record se înregistrează și în secțiile de terapie intesnivă, unde sunt internați 782 de pacienți COVID. ALte 82 de persoane au murit din cauza coronavirusului.
Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).