Baia Mare, în scenariul roșu! A crescut numărul cazurilor de infectare cu coronavirus

Baia Mare, în scenariul roșu! A crescut numărul cazurilor de infectare cu coronavirus
Publicat: 25/10/2020, 17:34

Baia Mare intră în scenariul roșu ca urmare a creșterii numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, Dan Buca.

Baia Mare a intrat în scenariul roșu, alături de alte trei localități, respectiv Bășești, Cicârlău și Săcălășeni.

Grădinițele și școlile se închid, ca și restaurantele, fiind permise doar terasele. Masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice deschise.

Documentul integral aici

Comunicatul oficial:

“Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară și a decis, în contextul evoluției situației epidemiologice, adoptarea unor decizii la nivelul unor unități administrativ-teritoriale, a spus președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur. Astfel, având în vedere valoarea ratei incidenței cumulate peste limita de alertă de 3 cazuri la 1000 de locuitori, în unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice menționate. În localitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni sunt interzise organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni.

În unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la Art. 3 și Art.4 (în sistem take-away și catering). Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni.

Pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, având în vedere depășirea ratei de incidență peste limita de alertă, conform datelor transmise, în data de 25 octombrie a.c., de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș, se suspendă temporar desfășurarea cursurilor de învățământ preuniversitar de stat și private ”față în față” în unitățile administrativ-teritoriale Baia Mare, Băsești, Cicârlău și Săcălășeni.

Acestea se vor desfășura exclusiv în sistem online. Creșele din Baia Mare rămân deschise. Se comunică filialelor băimărene ale universităților de stat și private depășirea ratei de incidență peste limita de alertă pentru luarea măsurilor legale de desfășurare a cursurilor universitare online. Se permite profesorilor/elevilor/studenților străini (altă naționalitate), cazarea în internate/cămine studențești, cu asigurarea și respectarea măsurilor stabilite pentru prevenirea, limitarea și combaterea pandemiei COVID-19.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie, în unitățile administrativ-teritoriale Ocna Șugatag, Groși, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borșa, Coltău, Leordina, Băița de Sub Codru, Ardusat, Coaș, Bistra, Groșii Țibleșului, Baia Sprie, Dumbrăvița, Vișeu de Sus, Desești, Șieu, Asuaju de Sus, Cavnic și Remeți pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară pelerinaje, în exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile menționate. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Ocna Șugatag, Groși, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borșa, Coltău, Leordina, Băița de Sub Codru, Ardusat, Coaș, Bistra, Groșii Țibleșului, Baia Sprie, Dumbrăvița, Vișeu de Sus, Desești, Șieu, Asuaju de Sus, Cavnic și Remeți este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00.

Se permite în unitățile administrativ-teritoriale Ocna Șugatag, Groși, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borșa, Coltău, Leordina, Băița de Sub Codru, Ardusat, Coaș, Bistra, Groșii Țibleșului, Baia Sprie, Dumbrăvița, Vișeu de Sus, Desești, Șieu, Asuaju de Sus, Cavnic și Remeți desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă în unitățile administrativ-teritoriale Ocna Șugatag, Groși, Moisei, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Borșa, Coltău, Leordina, Băița de Sub Codru, Ardusat, Coaș, Bistra, Groșii Țibleșului, Baia Sprie, Dumbrăvița, Vișeu de Sus, Desești, Șieu, Asuaju de Sus, Cavnic și Remeți fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. În funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul județului, CJSU Maramureș se va reuni și dispune alte măsuri pentru prevenirea, limitarea și combaterea pandemiei COVID-19, a mai adăugat prefectul de Maramureș.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Acești șoferi, lăsați pe loc fără permis. S-a schimbat legea
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Câți români își vor petrece concediul „acasă”?
×