Scenele petrecute într-o biserică din Câmpulung Moldovenesc, care se află în scenariul roșu, par să fie rupte de realitate – deși trebuie să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție, preoții și enoriași stau la înghesuială în timpul slujbei.
În seara zilei de duminică, 25 octombrie, la biserica „Sf. Dumitru” a avut loc slujba de priveghere a sărbătorii cu același nume, de luni, care reprezintă și hramul lăcașului de cult.
În acest context, slujba a fost realizată de zece preoți și, potrivit imaginilr, se pare că doar unul dintre aceștia a purtat mască de protecție potrivit normele impuse înb contextul pandemiei de coronavirus. Ceilalți nouă preoți și unii enoriași par că au uitat cu desăvârșire că localitatea în care se află este în scenariu roșu iar România întregistrează mii de noi cazuri COVID-19 în fiecare zi, în timp ce sute de pacienți sunt internați la ATI.
Se pare că la slujba oficiată dumnică seară ar fi participat aproximativ 100 de persoane, iar din cele surprinse în imaginile video doar 3 poartă mască de protecție.
Localitatea Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava se află în scenariul roșu, având o incidență cumulată în ultimele 14 zile de 4,26 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, însă, exceptând focarele, rata de infectare este de 3,5.
– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate;
-prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spații special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă.
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
-activitatea cu publicul în sălile de jocuri de noroc este interzisă;
-organizarea și desfășurarea activității în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte este interzisă;
-suspendarea timp de 14 zile a activităților didactice în școli și grădinițe unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online.