Mike Pompeo face apel la găsirea unei soluții diplomatice în cazul conflictului din Nagorno-Karabah

Mike Pompeo face apel la găsirea unei soluții diplomatice în cazul conflictului din Nagorno-Karabah
Mike Pompeo face apel la găsirea unei soluții diplomatice în cazul conflictului din Nagorno-Karabah. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 28/10/2020, 00:00

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a făcut apel marți la liderii din Armenia și Azerbaidjan să respecte acordul de încetare a focului anunțat duminică.

Apelul oficialului de la Washington a fost făcut în contextul în care acordul a fost deja încălcat de ambele părți, după cum informează Agerpres.

Totodată, Mike Pompeo a făcut apel la ambele tabere să găsească o soluție diplomatică în privința acestui conflict.

El i-a îndemnat, în cadrul unor convorbiri telefonice separate, pe premierul Armeniei, Nikol Pashinian și pe președintele azer, Ilham Aliev, să „respecte angajamentul de a pune capăt luptelor şi de a căuta o soluţie diplomatică la conflictul din Nagorno-Karabakh”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Oficialul a adăugat că „nu există o soluție militară pentru acest conflict”.

Şeful diplomaţiei americane i-a primit vineri, tot separat, pe omologii săi azer Jeyhun Bairamov şi armean Zohrab Mnatsakanian, discuţiile fiind urmate de o declaraţie comună de ‘încetare a focului umanitară’ anunţată duminică.

Acordul a fost însă rapid încălcat, la fel ca precedentele.

Armistițiile precedente au fost și ele încălcate de ambele părți

Un prim armistiţiu fusese încheiat între Erevan şi Baku pe 10 octombrie la Moscova, urmat de un al doilea pe 17 octombrie la Paris.

Conflictul armat dintre forțele separatiste armene din Nagorno-Karabah și Armata azeră au continuat, în pofida armistițiului dintre cele două părți.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută la nivel internațional ca fiind parte a Azerbaidjanului. Cu toate acestea, de facto, aceasta se află sub controlul forțelor armene din 1994 și are o populație majoritar armeană.

Sute de soldați și un număr încă necunoscut de civili au murit ca urmare a violențelor din Nagorno-Karabah din 27 septembrie până în prezent. De altfel, conflictul actual este cel mai grav din Nagorno-Karabah din 1994 până astăzi.

Conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan cu privire la regiunea Nagorno-Karabah a provocat îngrijorare în rândul statelor occidentale, întrucât ar putea spori instabilitatea din regiunea Caucazului, zonă tranzitată de importante conducte de petrol și gaze naturale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...