5 ani de la Colectiv. Povestea unei supraviețuitoare care a ajuns în Belgia cu nouă infecții nosocomiale: „Era ca într-un film cu zombie. Oamenii erau negri ca tăciunele” (EXCLUSIV)

La cinci ani de la tragedia Colectiv, care a ţintuit-o luni în șir pe un pat de spital, Adina Apostol spune că în România nu s-a schimbat nimic. „Nu putem spune că s-a schimbat mare lucru. Am obosit să le transmit mesaje autorităților, oricum nu ne bagă nimeni în seamă. Trebuie lucrat foarte mult la sistemul de sănătate publică”, afirmă tânăra, supraviețuitoare a incendiului de la Colectiv, într-un interviu pentru GÂNDUL.RO.

Spitalul pentru Adina a devenit o a doua casă: România, Belgia, Suedia. Au urmat operații cu zeciile. „Nici nu îmi mai amintesc numărul lor”, spune tânăra. În noaptea de 30 decembrie 20215, Adina a mers în Colectiv împreună cu o prietenă. Era lângă bar atunci când flama a încolțit stâlpul învelit de burete din apropierea scenei.

Îmi amintesc că era 22 și ceva. Nu am ajuns cu mult timp înainte să ardă stâlpul. Eram în zona barului și vorbeam cu prietena mea. Eram aproape de ieșire. M-am blocat undeva la mijlocul containerului și m-am ars foarte tare pe mâini pentru că încercam să ajung spre ușă, să mă agăț de tocul ușii. Când a venit flacăra am avut mâinile întinse și apoi mi le-am pus în cap. Am fost împinsă de mulțime și am căzut la pământ. Acela a fost unul dintre momentele mele norocoase. Atunci am leșinat din cauza durerii. Am iahalat fum, am avut plămânii arși. Am întins mâinile afară și am simțit aer rece. Am avut norocul că un băiat m-a tras de mâini și m-a scos afară”, povestește Adina Apostol, la cinci ani de la Tragedia Colectiv.

Tânăra, sleită de puteri, a reușit să se ridice și a mers să o caute pe prietena cu care era în club. În apropierea maternității Bucur a găsit o ambulanță. Acolo, asistentele medicale i-au pus niște bandaje ude pe corpul ars. Pe moment, Adina nu a conștientizat durerea și nici proporțiile incendiului.

Din cauza andrenalinei nu erai conștient că ești atât de ars și nici nu simțeai durerea. În schimb m-a șocat că am văzut oamenii negri ca tăciunile și erai efectiv ca într-un film cu zombie. Pe prietena mea inițial nu au vrut să o lase să vină cu ambulanța, deoarece ea părea mai puțin arsă. La câteva minute mi-am pierdut cunoștința și m-am trezit la Spitalul Elias. Leșinam încontinuu din cauza durerii și a șocului, așa că am intrat în comă indusă”, își amintește Adina.

Lupta cu infecțiile nosocomiale

La Elias a rămas internată până pe 7 noiembrie, după care a fost transferată în Belgia. Aici a rămas în spital până la sfârșitul lunii martie, 2016. Au urmat ani de operații la nivelul mâinilor, spatelui, degetelor, feței, kinetoterapie, proceduri medicale, dar și furie și neputință.

În Belgia medicii i-au descoperit nouă infecții nosocomiale: „Îmi făceau cocktail de perfuzii și antibiotice și le schimbam din două în două ore. Medicii de acolo mi-au spus că un ars trebuie spălat, curățat, în anestezie totală. Trebuie frecat cu ceva similar unei perii de sârmă pentru a scoate toată mizeria și pielea arsă. La noi se bandaja și dezinfecta cu un pic de betadină. Trebuie spălat, curățat locul până dă de sânge. Asistenții care veneau să mă bandajeze și vedeau că e sânge se bucurau. Înseamna că se curăță”.

După Belgia a urmat Suedia. Aici Adina Apostol a încercat să-și recapete elasticitatea pielii, iar sistemul medical suedez a impresionat-o. Cu ajutorul unei asociații a reușit să-și plătească intervențiile la nivelul feței.

M-au impresionat așa mult rezultatele că am început să fac și eu niște cursuri. Mi-am deschis un mic salon și fac mezoterapie facială, proceduri care ajută și pentru arsuri, acnee, dar și riduri. M-a impresionat că nu se injectează nimic în pielea pacientului și forțezi pielea să devină mai tânără. Mi-am recăpătat fața”, spune Adina.

„La cinci ani nu s-a schimbat mare lucru”

Mâinile le poate folosi, dar nu la capacitate normală.  Unul dintre degetele Adinei este ars, tendonul extensor, iar degetul mic reușește să-l îndoaie cu greu: „Mai sunt operații de făcut la degete, pe mână deoarece am o zonă care mă strânge foarte tare. Iar la față trebuie frecvent, însă din cauza pandemiei nu am reușit să plec în străinătate”.

La cinci de la tragedia în care 65 de tineri și-au pierdut viața, tânăra spune că România nu a învățat prea multe.

„Doar spiritul nostru civic s-a mai dezolvat și protestăm. Asta e singura noastră armă. Însă arma cea mai puternică e să ieșim la vot și să alegem cu capul. Nu putem spune că s-a schimbat mare lucru. Am obosit să le transmit mesaje autorităților, oricum nu ne bagă nimeni în seamă. Trebuie lucrat foarte mult la sistemul de sănătate publică. Sunt convinsă că există medici capabili și cu suflet. Mi-aș dori ca oamenii care lucrează în centrele de arși să aibă niște traininguri. Nu cred că ar strica să primească niște sfaturi de alți medici din străinătate”, este mesajul Adinei Apostol.