Ministrul Transporturilor, Lucian Bode: ,,Până la sfârşitul anului începem lucrările la cele trei tronsoane ale autostrăzii de centură a Bucureştiului’’ (VIDEO)

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode: ,,Până la sfârşitul anului începem lucrările la cele trei tronsoane ale autostrăzii de centură a Bucureştiului’’ (VIDEO)
Lucian Bode: Nu a fost vorba de un incendiu la „Marius Nasta”. Așteptăm raportul final / Mediafax Foto / Andreea Alexandru
Publicat: 29/10/2020, 09:19

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, miercuri, în ședința de guvern, că vor începe lucrările pentru toate cele trei tronsoane de 52 de kilometri ale autostrăzii de centură a Bucureştiului, inelul de sud, până la finalul anului.

Potrivit oficialului, Comisia Europeană a aprobat, în această săptămână, finanţarea a 85% din valoarea proiectului ,,Construcţia varianta ocolitoare Bacău’’.

Lucian Bode: ,,Până la sfârşitul anului începem lucrările la cele trei tronsoane ale autostrăzii de centură a Bucureştiului’’

,,Pe Tronsonul 2, astăzi, s-a semnat autorizaţia de construire, mâine vom emite ordinul de începere pentru diferenţa de 14,6 km. Aşadar, lucrările pe Tronsonul 2, pe întreaga secţiune 2, pe cele două tronsoane, se pot derula conform contractului. În ceea ce priveşte Tronsonul 1, aici avem autorizat proiectul depus. El va fi evaluat în CT-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vom emite ordinul de începere a lucrărilor undeva la mijlocul lunii noiembrie, cel mai târziu la sfârşitul lunii în noiembrie acest an’’, a precizat ministrul Transporturilor. În ceea ce privește Tronsonul 3, oficialul a declarat că proiectul tehnic înregistrat întârzie, întrucât a depăşit extensia de şase luni, iar până la finalul anului vor da ordinul de începere pentru toate cele trei tronsoane.

,,Pentru Tronsonul 3, proiectul tehnic înregistrat întârzie, el trebuia să fie depus în luna mai, a primit acea extensie de şase luni, a depăşit acea extensie, am aplicat penalitatea de un milion către antreprenor, aşteptăm în următoarele două, trei săptămâni să se predea documentaţia şi să îşi urmeze cursul de avizare, astfel încât noi ne propunem ca până la sfârşitul anului să dăm ordinul de începere şi pentru Tronsonul numărul 3, pentru toate cele trei tronsoane, vorbesc de 52 de km – Autostrada de Centură a Bucureştiului, inelul de sud’’, a mai afirmat Lucian Bode în şedinţa de guvern.

Bode, despre decizia Comisiei Europene din această săptămână: ,,Valoarea totală eligibilă aprobată este de aproximativ 143 de milioane de euro, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă’’

Ministrul s-a referit şi la decizia Comisiei Europene de aprobare a finanţării pentru proiectul privind construcţia variantei ocolitoare a Bacăului.

,,Iar despre vestea bună la care sunt convins că faceţi referire, este vorba despre decizia Comisiei Europene din această săptămână, care a aprobat contribuţia financiară la proiectul major Construcţia varianta ocolitoare Bacău. Valoarea totală eligibilă aprobată este de aproximativ 143 de milioane de euro, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă. Aşa cum ştiţi, pe 25 noiembrie anul trecut, am transmis Comisiei Europene cererea de finanţare pentru acest proiect. Serviciile Comisiei au solicitat informaţii şi clarificări suplimentare, iar autorităţile române au transmis întocmai şi la timp toate datele solicitate, legate de obiectivele specifice din documentaţia de mediu, detalii de execuţie, de soluţii tehnice, costuri şi aşa mai departe’’, i-a transmis Lucian Bode premierului Ludovic Orban.

Ministrul Transporturilor, despre preluarea guvernării de către PNL, în noiembrie 2019: ,,România avea 14 arii naturale protejate fără plan de management, dintr-un total de 39 care impactau proiecte majore de infrastructură’’

,,Ca să nu mai spun de faptul că guvernanţii dinaintea noastră au transmis Comisiei Europene documentaţii incomplete pentru foarte multe obiective de investiţii în infrastructură. Din fericire, printr-un efort de echipă, printr-un dialog serios şi transparent cu reprezentanţii Comisiei Europene, prin modificări legislative, ştiţi foarte bine că am alocat fonduri pentru elaborarea planurilor de management, iată că România, în mai puţin de două luni, primeşte a doua aprobare de finanţare europeană nerambursabilă pentru proiecte de infrastructură de transport rutier. (…) Cu certitudine, faptul că noi, iată, în două luni de zile primim două decizii cu peste un miliard de euro fonduri europene nerambursabile pentru cele două proiecte, varianta ocolitoare Bacău şi Autostrada Sibiu-Piteşti, cu loturile 1, 4 şi 5, 175 de milioane de euro, respectiv, 143 de milioane de euro, este meritul acestui guvern şi al eforturilor pe care noi le-am făcut în cele 11 luni, 12 luni de guvernare. Aşadar, am vrut să spun şi dând aceste exemple că se poate, se poate şi, iată, în două luni să primim aproape un miliard de euro, mai mult de un miliard de euro fonduri europene nerambursabile doar pentru autostrăzi’’, a adăugat Lucian Bode.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Interdicție impusă PRIN LEGE în România. Toți cei cu animale trebuie să respecte: SANCȚIUNE maximă
Planuri pentru independența financiară în 15 ani. Niciodată nu e prea târziu
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vrei să pierzi din grăsime și să îți crești mușchii? Iată ce recomandă nutriționistul
×