Marian Oprișan, recent ales vicepreședinte al CJ Vrancea, „nu va primi nicio atribuţie”/ Șeful Consiliului Județean, liberalul Cătălin Toma: „Întâi să vedem dacă e în stare de ceva”

Marian Oprișan, recent ales vicepreședinte al CJ Vrancea, „nu va primi nicio atribuţie”/ Șeful Consiliului Județean, liberalul Cătălin Toma: „Întâi să vedem dacă e în stare de ceva”
Publicat: 30/10/2020, 22:48

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Marian Oprişan, ales vicepreşedinte al CJ cu 17 voturi din 32, „nu va primi nicio atribuţie în momentul acesta” din partea sa. Referitor la alegerea lui Marian Oprişan în funcţia de vicepreşedinte al CJ Vrancea, Cătălin Toma a susţinut că acesta a fost ales cu sprijinului celor doi consilieri ai ALDE Vrancea, care „au luat-o pe un drum greşit”.

„Cei doi vicepreşedinţi primesc delegări de atribuţii de la preşedinte. Vă spun de pe acum că domnul Oprişan n-o să primească nicio atribuţie în momentul acesta. Întâi să vedem dacă e în stare de ceva şi după aceea mai discutăm dacă îl şi punem la treabă şi în ce sens îl punem. În rest, vrâncenii sunt cei care decid, a declarat Cătălin Toma la o conferință de presă susținută vineri.

Cătălin Toma a explicat că vicepreşedinţii nu au o fişă a postului, fiind aleşi prin vot al consilierilor judeţeni şi având statutul de persoană eligibilă, nu au o fişă a postului

„Au atribuţii pe care preşedintele, adică eu, va trebui să le dau, în scris, în funcţie de pregătirea fiecăruia, de specialitatea fiecărui”, a declarat Cătălin Toma, citat de Agerpres.

Acesta a subliniat că, în ciuda faptului că Marian Oprişan ar putea să nu primească atribuţii, acesta va fi plătit conform funcţiei în care a fost ales.

„Vicepreşedintele nu are salariu, are indemnizaţie. (…) El îşi ia indemnizaţia oricum, conform legii. Dacă nu i-o dai, te dă în judecată. Asta înseamnă votul, asta înseamnă democraţia. Acestea sunt nişte carenţe din punct de vedere al raportului moralităţii faţă de cetăţean”, a precizat Toma.

Liberalul a precizat că cele două voturi decisive pentru alegerea lui Marian Oprișan în postul de vicepreședinte al CJ nu au fost la PNL-USR-PLUS, ci au fost la ALDE

Referitor la alegerea lui Marian Oprişan în funcţia de vicepreşedinte al CJ Vrancea, Cătălin Toma a susţinut că acesta a fost ales cu sprijinului celor doi consilieri ai ALDE Vrancea, care „au luat-o pe un drum greşit”.

„Am avut discuţii cu reprezentanţii ALDE Vrancea, în special cu domnul Cel-Mare, care a avut tendinţa să ne spună că va susţine o majoritate în ceea ce priveşte alegerea vicepreşedinţilor. Ce s-a întâmplat, ce farmece i-au făcut, ce lucruri s-or fi petrecut în mintea şi sufletul celor de la ALDE, chiar nu mă mai interesează”, a spus Toma.

În cadrul şedinţei ordinare a CJ Vrancea de joi, Marian Oprişan a fost ales vicepreşedinte al CJ Vrancea, cu 17 voturi din cele 32 posibile, în timp ce contracandidatul său, Mihăiţă Lepădatu, propus de PNL şi USR, a fost votat de 15 consilieri judeţeni. Celălalt vicepreşedinte al CJ Vrancea va fi Ionel Cel-Mare (ALDE), care a fost ales cu 31 de voturi din 32 posibile.

„Asta este politica, asta este democraţia. Din acest moment, este clar că avem o situaţie nu tocmai plăcută. Există în acest moment o construcţie politică nu tocmai prietenoasă. Dar asta nu înseamnă că nu o putem face favorabilă pentru tot ceea ce înseamnă proiectele viitoare. (…) Echipa PNL-USR-PLUS şi-a făcut treaba. Trădarea celor de la ALDE a fost pe faţă şi din acest punct de vedere nu pot să spun decât că ALDE a luat-o pe un drum greşit. Era deja pe un drum greşit. Noi le oferisem posibilitatea să vină alături de o echipă care îşi doreşte dezvoltarea acestui judeţ”, a subliniat Toma.

USR a acuzat PNL de un posibil blat în cazul alegerii lui Oprișan

USR Vrancea a scris pe pagina sa de Facebook că două voturi l-au ajutat pe Oprișan să devină vicepreședinte: de la ALDE sau PNL.

”Votul a fost secret, dar vechea tradiție USL-istă precum și trecutul PSD-ist și apropiat de Marian Oprișan al lui Catalin Toma ne ridică mari semne de îndoială cu privire la modul cum au votat consilierii PNL. Este desigur posibil ca cele două voturi ale lui Oprișan să vină și de la consilierii ALDE, care a avut o alianță de durată cu PSD”, a scris USR Vrancea.

Astfel USR Vrancea cere public conducerii PNL să anunțe cum au votat consilierii partidului și să ia măsuri urgente dacă vreun consilier liberal l-a votat astăzi pe Marian Oprișan în funcția de vicepreședinte.

”Mai ales în contextul în care reprezentanții PNL au primit astăzi mai multe funcții în instituții cheie din subordinea CJ, în timp ce reprezentanții USR PLUS nu au fost votați”, mai arată mesajul USR Vrancea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Alertă roșie în Italia, unde doi vulcani au erupt în același timp. Măsura de urgență...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Cum a ajuns un bărbat din Olanda să aibă 1.000 de copii cu sute de...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Euro 2024: Germania îl convoacă pe ambasadorul Turciei. Disputa privind salutul lupului ia amploare
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Codul Rutier. Noi amenzi, din 9 iulie. Greșeala care te costă
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Măicuțele care au grijă de mormântul lui Victor Surdu, fostul soț al Angelei Similea, scot...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câți sateliți naturali există în Sistemul Solar?
×