Andi Moisescu este infectat cu coronavirus. A primit rezultatului testului COVID și a aflat că este infectat cu noul virus la două săptămâni după începerea filmărilor pentru noul sezon al emisiunii „Românii au talent”.
Potrivit spuselor acestuia, nu are niciun fel de simptom.
Andi Moisescu nu s-a mai alăturat echipei de filmare și s-a autoizolat, ținând cont de toate recomandările medicale. Între timp, filmările continuă, la studiouri fiind deja luate toate măsurile de siguranță necesare.
Prezentatorul tv a declarat, după ce a primit vestea despre infectarea cu coronavirus:
„La sfârșitul acestei săptămâni am fost testat pozitiv la Covid-19, așa că m-am izolat și voi lua toate măsurile necesare. În acest moment nu am niciun fel de simptome, ceea ce mă face să sper că voi trece, cu bine, și peste această provocare!”.
Pro TV anunţă că zilele de filmare continuă, iar cei mai talentați concurenți sunt pregătiți să demonstreze că momentele pregătite în acest sezon vor fi doar #unusiunu.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, un nou record negativ în ceea ce privește numărul de pacienţi aflaţi la ATI: 923. De altfel, numărul noilor infectări este de 5753, iar al deceselor de 101, în doar ultimele 24 de ore.
Și vineri România a înregistrat un nou record de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Astfel, au fost înregistrate 6.546 de cazuri de COVID-19 în plus față de ziua de joi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.