Trei cutremure au avut loc luni dimineața, în zona seismică Vrancea și în județul Vaslui, transmite INCDPF (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare și pentru Fizica Pământului).
Primul seism s-a produs la ora 3.32, în județul Vaslui, cu o magnitudine de 2,4 pe Richter, la o adâncime de 6 km.
Al doilea a avut loc la 3.58, în zona seismică Vrancea și a avut o magnitudine de 3, la o adâmcime de 100 km.
Al treilea cutremur a avut loc tot în Vrancea, la 75 km adâncime, la 4.34, cu o magnitudine de 2,1.
Zona Vaslui a fost destul de activă în ultimele zile, cu seisme de mică intensitate. Două mișcări seismice pe 29 octombrie, una pe 30 octombrie, cinci pe 31 octombrie și una pe 2 noiembrie, transmit seismologii.
Cutremurul cu magnitudinea 7 a avut loc la aproximativ 17 km în largul coastei Izmirului, vineri, și a fost resimțit până la Atena și Istanbul, potrivit USGS. În urma seismului, mai multe clădiri din Izmir s-au prăbușit. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată oameni îngroziți privind clădirile care cad, în timp ce aceștia fug să se ascundă.
Ministerul Afacerilor Externe de la București (MAE) a anunțat vineri, 30 octombrie, că până în acest moment nu există informații referitoare la existența unor cetățeni români aflați printre victimele provocate de seismul de 7 grade pe scara Richter din Marea Egee.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis vineri, pe Twitter, un mesaj după cutremurul puternic produs în Marea Egee.