GÂNDUL LIVE. Vaccinul antigripal, recomandat, dar greu de găsit în farmacii. Reportaj cu camera ascunsă – VIDEO

Publicat: 02/11/2020, 13:23

Într-un sistem medical aproape de colaps, apariția a numeroase cazuri de gripă ar putea duce la dezastru. Cu toate acestea, vaccinul antigripal este de negăsit în farmacii. Iar medicii de familie au primit mult mai puțin decât aveau nevoie pentru categoriile la risc.

Echipa GÂNDUL LIVE a realizat un experiment cu camera ascunsă și am întrebat la farmaciii din mai multe zone din Capitală și din preajmă dacă au sau au avut până acum vaccinul mult căutat.

„Prima dată am primit șase vaccinuri pentru cele 10 gravide pe care le am în evidență. Apoi am primit 10 vaccinuri pentru 50 de copii între 6 luni și 3 ani și ultima dată am primit 25 de vaccinuri pentru persoanele peste 65 de ani, eu având în evidență câteva sute”, a declarat Dana Mizumschi, medic de familie.

„De fiecare dată mi-a fost foarte greu să aleg. Nu vă spun cât stres înseamnă asta, cum să alegi 10 copii din 50?”, a mărturisit medicul de familie, care a precizat că este informată despre livrări doar verbal. Următorul lot, spune medicul, I se va distribui în luna decembrie.

Câți români s-au imunizat antigripal

În săptămâna 19 – 25 octombrie a a fost înregistrat un caz confirmat de gripă cu virus gripal, tip A, subtip H1 din acest sezon, potrivit Centrul National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile

Pâna în 25 octombrie, potrivit instituției, au fost vaccinate antigripal 323.098 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Pentru acest sezon gripal, care se suprapune cu pandemia de COVID-19, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr dublu de doze, față de anul trecut, respectiv 3.000.000 de doze, cu posibilitatea de suplimentare până la patru milioane, potrivit declarațiilor ministrului Sănătății.

Prima tranșă de vaccin antigripal teravalent, de aproape 400.000 de doze, a fost distribuită la jumătatea lunii septembrie. O a doua tranșă, de 500.000 doze vaccin gripal, urma să fie livrată de furnizor către Direcțiile de Sănătate Publică, în 19 octombrie, după cum anunța Ministerul Sănătății.

Urmăriți reportajul GÂNDUL LIVE în materialul video atașat.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...