Angajat al Serviciului de Pașapoarte din Sibiu, confirmat cu SARS-CoV-2. Tot personalul a fost testat, iar activitatea e suspendată

Angajat al Serviciului de Pașapoarte din Sibiu, confirmat cu SARS-CoV-2. Tot personalul a fost testat, iar activitatea e suspendată
FOTO - ilustrativ: Alexandra Pandrea
Publicat: 02/11/2020, 20:32

Activitatea Serviciului de Pașapoarte din cadrul Prefecturii Sibiu a fost suspendată luni, până miercuri, după ce un angajat a fost confirmat cu SARS-CoV-2. Întreg personalul a fost testat și așteaptă rezultatele.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, a precizat că activitatea Serviciului Comunitar de Pașapoarte este suspendată, după confirmarea unui caz de COVID-19 la un angajat.

În scopul prevenirii răspândirii virusului și protejării cetățenilor beneficiari ai serviciilor noastre, activitățile privind pașapoartele, vor fi suspendate, până miercuri 04.11.2020 inclusiv”, a spus Andreea Ștefan, citată de Mediafax.

De asemenea, întreaga instituție a fost, luni, dezinfectată, iar întreg personalul serviciului public comunitar de pașapoarte a fost testat și așteaptă rezultatele testelor.

Masca devine obligatorie în toate spațiile deschise din județul Sibiu

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice din judeţul Sibiu. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis că măsura se va aplica începând de marţi în toate localităţile.

Regula se va aplica după ce în Sibiu rata de infectare a ajuns la 4 persoane infectate la mia de locuitori.

Decizia a fost luată luni de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi va fi valabilă două sptămâni în tot judeţul Sibiu.

Târgul de Crăciun din Sibiu, anulat din cauza pandemiei: „Orice risc trebuie eliminat”

Organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu au anunţat, luni, că au luat decizia să suspende, iarna aceasta, organizarea acestui eveniment, pentru a elimina riscul infectării cu SARS-CoV-2.

Proiecţiile pe clădirile din centrul oraşului vor întreţine, însă, atmosfera feerică de sărbătoare.

Chiar dacă nu vor fi montate căsuţele unde meşteşugarii urmau să îşi vândă produsele specifice Crăciunului, proiecţii spectaculoase realizate pe fiecare clădire din Piaţa Mare vor fi din nou prezente, acestea urmând să întreţină atmosfera feerică a evenimentului.

Totodată, proiecţiile vor lumina tot centrul Sibiului într-un mod unic, transformându-l într-un loc de poveste.

În prezent, în judeţul Sibiu se înregistrează o rată de infectare de 4,04 la mia de locuitori. În oraşul Sibiu sunt 6.03 persoane infectate la o mie de locuitori după ce 1.033 de oameni s-au infectat în ultimele 14 zile.

Bilanț coronavirus: 4.041 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore în România. Încă 86 de oameni au murit din cauza SARS-CoV-2

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 4.041 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, a anunțat – luni – Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până astăzi, 2 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 250.704 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 177.361 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 86 de decese provocate de COVID-19 în România. Cele 86 de decese (48 bărbați și 38 femei) au fost înregistrate în cazul unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.702. Dintre acestea, 916 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.274.870 teste. Dintre acestea, 10.566 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.089 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.477 la cerere.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...