Un cadru medical care lucra la Spitalul clinic judeţean din Oradea a decis sa isi curme viata in urma vestii ca este infectat cu coronavirus. Se pare ca desi era purtator unei forme usoare a virusului, asistentul medical a ales sa paraseasca aceasta lume
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a fost găsit spânzurat în locuinţă în după-amiaza zilei de 30 octombrie şi nu există suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
Asistenul lucra la radiologie în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, fiind descris de cadrele medicale ca un coleg bun şi mereu săritor.
„Nu ne revenim, a fost un coleg minunat!”, „Un om şi un coleg extraordinar”, „Un optimist, întotdeauna cu un zâmbet, cu o vorbă bună”, „Ne va lipsi, dar îl vom simți aproape pt totdeauna”, acestea sunt doar câteva din mesajele transmise familiei, pe Facebook.
Căsătorit şi tatăl a doi copii, asistentul va fi condus pe ultimul drum marţi, 3 noiembrie. „Sincere condoleanţe familiei şi colegilor”, a transmis, pe contul său de socializare, şi preşedinta Colegiului Medicilor, dr. Carmen Pantiş.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, 4.041 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, cu 10.566 de teste efectuate în ultimele 24 de ore.