Lacăt pe bugetul UE! Fondurile europene, condiționate de respectarea statului de drept!

Lacăt pe bugetul UE! Fondurile europene, condiționate de respectarea statului de drept!
Sursa FOTO: https://c.pxhere.com
Publicat: 05/11/2020, 14:17

România este în pericol să rămână fără banii UE! Acesta este un scenariu extrem de plauzibil, după ce statele comunitare au ajuns la un acord provizoriu în privința modalității prin care se vor distribui fondurile UE.

În ciuda opoziţiei Poloniei şi Ungariei, s-a convenit ca țările care nu vor respecta statul de drept să piardă accesul la fondurile europene!

Ce prevede noul acord. Condiții dure pentru a primi fonduri europene

Germania, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a înaintat o propunere care permite blocarea unor bani din bugetul comun al UE dacă, de exemplu, instanţele naţionale nu sunt considerate suficient de independente pentru a preveni o folosire necorespunzătoare a fondurilor. Aflate în conflict deschis cu Bruxellesul în legătură cu unele reforme interne, Polonia şi Ungaria s-au opus vehement unui astfel de instrument şi au ameninţat anterior că vor bloca adoptarea bugetului pe termen lung al UE, dar şi pachetul de recuperare economică în contextul pandemiei de coronavirus.

Cu toate acestea, acordul a trecut. „O etapă importantă pentru protejarea valorilor UE. Pentru prima dată, am convenit un mecanism care ne permite să oprim finanţarea pentru guvernele care nu respectă valorile comune, cum ar fi statul de drept”, a transmis eurodeputatul finlandez Petri Sarvamaa, co-raportor în acest dosar.

Pentru noi, era crucial ca beneficiarii finali să nu fie pedepsiţi pentru greşelile guvernelor lor şi ca ei să continue să primească fondurile care le-au fost promise şi pe care se bazează, chiar şi după declanşarea mecanismului de condiţionalitate. Putem spune cu mândrie că am obţinut un sistem solid care va garanta protejarea oamenilor”, a declarat şi eurodeputata spaniolă Eider Gardiazabal Rubial.

Eurodeputaţii au reuşit să obţină ca noua lege să nu se aplice doar atunci când fondurile UE sunt folosite abuziv în mod direct, ca în cazurile de corupţie sau de fraudă. Legea se va aplica, de asemenea, „aspectelor sistemice legate de valorile fundamentale ale UE pe care toate statele membre trebuie să le respecte, cum ar fi libertatea, democraţia, egalitatea şi respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile minorităţilor”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
Dieta Mădălinei Ghenea: ce consumă zilnic pentru a avea un trup fără celulită! Și-a dezvăluit...
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Decizie pentru toți cei cu buletin de identitate. Nu se acceptă în România. Lege fără...
Rețeta perfectă de castraveți murați. Puteți să îi mâncați a doua zi
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Lidia Buble, în lacrimi după ce a primit un diagnostic cumplit: ”Mi s-au tăiat picioarele...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Bursa de la Bucureşti revine pe plus
×